Înapoi la știri

Bucharest Opera Festival începe cu succes

10 Jun 2024
5 minute min
Simona Stan

Bucharest Opera Festival începe cu succes

Primul weekend al Bucharest Opera Festival a fost un adevărat succes, oferind publicului trei spectacole extraordinare. Opera Națională Română Cluj-Napoca a prezentat "La Fanciulla del West", iar Gala Puccini 100 a fost susținută de soliștii și dirijorul Daegu Opera House din Coreea, împreună cu ansamblurile ONB. De asemenea, Opera de Stat din Budapesta a prezentat opera semi-staged "Manon Lescaut".

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat: "Ministerul Culturii rămâne și în 2024 un susținător al festivalului, reafirmând angajamentul de a sprijini și promova artele. Îmi doresc dezvoltare prin cultură pentru România și pentru Capitală, îmi doresc evenimente de prestigiu aici, în țară. Vă invit să intrați în lumea muzicii lui Puccini, să explorați profunzimea și frumusețea compozițiilor sale și să savurați performanțele excepționale ale unora dintre cei mai buni artiști ai lumii. Să ne fie acest festival dovadă că muzica are puterea de a ne uni, inspira și înălța pe toți!"

În următoarele zile, festivalul va continua cu șapte reprezentanții Puccini, aducând pe scenă cele mai îndrăgite opere ale compozitorului. Programul include "Madama Butterfly" de Opera Națională București, "La Bohème" de Opera Națională Română Iași, "Turandot" de Opera Națională Română Timișoara, "La Rondine" de Opera Maghiară din Cluj-Napoca, "Il Trittico" de Opera din Brașov, "La Bohème" de Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați și "Tosca" de Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța.

În cadrul festivalului a fost lansată și cartea "Hariclea Darclée. Diva muzicii lirice care a fermecat artiștii și publicul" de Ida Garzonio. Evenimentul a avut loc în prezența managerului general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, Directorului Centrului Cultural Italo-Român din Milano, Violeta Popescu, Directorului Fondazione Giacomo Puccini din Lucca, Luigi Viani, și a muzicologilor Ioana Hadarig și Oltea Șerban Pârâu.

Directorul Fondazione Giacomo Puccini, Luigi Viani, i-a acordat directorului general al ONB, Daniel Jinga, titlul de Ambasador al Anului Puccini în România.

Muzicologul Oltea Șerban Pârâu a pus în evidență importanța ediției a treia a festivalului: „Bucharest Opera festival - All Puccini Edition a apărut ca o declinare firească a faptului că în 2024 întreaga lume marchează centenarul morții lui Giacomo Puccini. Dacă la primele două ediții acest festival aducea pe scena bucureșteană opere rare sau deloc văzute, la a treia sa ediție propune zece seri consecutive cu spectacole Puccini în interpretarea a zece companii de operă diferite pe aceeași scenă: Opera Națională București. Vom asista la o nouă confruntare a teatrelor de operă din România, fiecare încercând să arate ce are mai bun.”

Bucharest Opera Festival - ediția a treia, va avea loc între 7 și 16 iunie 2024, marcând centenarul geniului Puccini pe scena Operei Naționale București.

Alte postari din Sport
Sport

Neymar anunță că va deveni tată pentru a cincea oară

Atacantul brazilian Neymar Junior a făcut un anunț emoționant luni, în timpul Cupei Mondiale, dezvăluind că el și soția sa, Bruna Biancardi, așteaptă al treilea copil. Aceasta va fi a cincea naștere pentru superstarul fotbalului, conform informațiilor furnizate de EFE.

Sport

Cubs To Place Edward Cabrera On Injured List - MLB Trade Rumors

The Cubs are placing starter Edward Cabrera on the 15-day injured list, skipper Craig Counsell told reporters after tonight’s win over the Mets (relayed by Bob Nightengale of USA Today). He’ll go for imaging tomorrow after leaving today’s game with a left hamstring strain.

Sport

FIFA World Cup schedule today: Games, kickoff times, livestream info for June 22 - Mashable

Every day is a big one for the 2026 World Cup, but today's action features some particularly exciting group games — fixtures that soccer fans won't want to miss.Today, June 23, sees Portugal and England take part in two of four scheduled games. Both teams are considered contenders to go far, but Portugal had a tough start while England were on fire.

Acasa Recente Radio Județe