Înapoi la știri

Valea Oltului se închide pentru o lună începând de luni

04 Jul 2024
3 minute min
Cristina Preda

Valea Oltului se închide pentru o lună începând de luni

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că, începând de luni, 8 iulie, circulația pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei, timp de o lună, pentru efectuarea lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, informează Turnul Sfatului.

"Vineri o să merg împreună cu dl. director Pistol (n. r. Cristian Pistol, director general CNAIR) și cu colegii din CNAIR la fața locului. Avem acest lot 2 de pe Sibiu-Pitești care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să realizăm autostrada. Dacă nu vrem să o facem, nu închidem drumul. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, ar pune în pericol viața celor care circulă pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi efectuate aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Pitești," a declarat Grindeanu.

"Nu există altă variantă, am încercat să găsim soluții. Vorbim de înălțimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie să fie tăiați arborii care riscă să cadă pe carosabil și să pună în pericol siguranța circulației. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări," a mai subliniat Grindeanu.

Având în vedere că rămân doar patru zile până la închiderea traficului, au fost identificate patru rute alternative pentru ocolirea zonei închise. Menționăm că un drum pe Valea Oltului între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, care are o lungime de aproximativ 100 km, se parcurge, circulând regulamentar, în funcție de trafic, în aproximativ două ore.

Alte postari din Sport
Sport

Povestea care se repetă: echipa națională de fotbal a SUA stagnează de 25 de ani

Deși fotbalul american a crescut semnificativ în ultimele 25 de ani, echipa națională masculină a SUA rămâne stagnantă. La Cupa Mondială din 2022 și 2026, Christian Pulisic, Tyler Adams și Weston McKennie au avut o soartă similară cu cea a lui Tim Howard, Michael Bradley și Jozy Altidore din 2010 și 2014.

Sport

Neymar anunță că va deveni tată pentru a cincea oară

Atacantul brazilian Neymar Junior a făcut un anunț emoționant luni, în timpul Cupei Mondiale, dezvăluind că el și soția sa, Bruna Biancardi, așteaptă al treilea copil. Aceasta va fi a cincea naștere pentru superstarul fotbalului, conform informațiilor furnizate de EFE.

Sport

Cubs To Place Edward Cabrera On Injured List - MLB Trade Rumors

The Cubs are placing starter Edward Cabrera on the 15-day injured list, skipper Craig Counsell told reporters after tonight’s win over the Mets (relayed by Bob Nightengale of USA Today). He’ll go for imaging tomorrow after leaving today’s game with a left hamstring strain.

Acasa Recente Radio Județe