Înapoi la știri

Video Cum explică Grindeanu „pesta hashtag”: „Vreți să citez din Churchill? Mă voi lupta în comune, în orașe, în Parlament cu ăștia”

2 ore în urmă
2 minute min
Cristina Preda
Liderul PSD susține că „pesta hashtag” este echivalentul „ciumei roșii”, doar că invers. Sorin Grindeanu anunțase anterior că social-democrații se vor „bate pe tot terenul cu hashtagii”, oriunde este nevoie. Întrebat marți, la Parlament, ce consideră că este „pesta hashtag”, pe care a anunțat că vrea să o combată, liderul PSD a transmis: „Este echivalentul la ciuma roșie, dar invers. Vreți să citez din Churchill? Mă voi lupta în comune, în orașe, în Parlament, în Guvern, peste tot. E un discurs adaptat.” În urmă cu două săptămâni, Sorin Grindeanu reclama că, „de la moţiune încoace, singura politică publică a acestui rest de coaliţie este înjurătura la adresa PSD-ului” și anunța că PSD se va „bate pe tot terenul” cu „hashtagii”. „Eu vă anunţ ceva: din acest moment, ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăştia, pe tot terenul, la comune, la oraşe, în Parlamentul României, oriunde este nevoie, pentru că pare că este o pestă care a cuprins România şi este de datoria noastră să ne luptăm cu ei şi voi face acest lucru. Nu vom mai face niciun fel de compromis cu aceşti domni care, din punctul meu de vedere, nu au decât o singură politică publică, înjurătura la adresa PSD-ului”, spune Grindeanu. Liderul PSD a reacționat nervos și la o postare a activistului civic Marian Rădună, care a criticat PSD pe Facebook pentru că nu votează legile esențiale pentru PNRR. Mai multe detalii AICI. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe