Înapoi la știri

Liderul UDMR îndeamnă liderii politici să pună „picioarele în găleata cu apă rece”: August e după colț și nu avem guvern. Ce așteptăm?

1 oră în urmă
3 minute min
Maria Simionescu
Kelemen Hunor insistă că soluția care să deblocheze criza politică este „un guvern de tranziție”, care să funcționeze cel puțin până la sfârșitul anului. Liderul UDMR le cere partenerilor politici să lase deoparte „meschinăriile și vanitatea” și să își asume responsabilitatea formării unui Executiv cu puteri depline. „Cine şi cum va reda încrederea oamenilor şi a comunităţilor în viitor? Probabil că nu există o întrebare mai dificilă decât cea care mi-a fost adresată în ultimul interviu. Cine? Este o întrebare dificilă, având în vedere că aceasta este tocmai sarcina clasei politice care, în ultima perioadă, a distrus speranţa în societate”, spune Kelemen Hunor într-o postare pe Facebook. Liderul UDMR mai transmite că „trebuie să renunţăm la ură, la stigmatizarea celuilalt, la divizarea constantă şi la călcarea în picioare a demnităţii reciproce”, iar politicienii şi liderii ţării trebuie să arate din nou calea de urmat. „Numai în ultimele zile, trei drone ruseşti au pătruns pe teritoriul României, se desfăşoară un adevărat război al dezinformării, iar fondurile europene ar putea fi puse în pericol. August se apropie cu paşi repezi, iar noi nu avem guvern. Ce mai aşteptăm? Nu vor fi minuni, epoca minunilor s-a încheiat”, susține Keleme Hunor. Soluția propusă de liderul UDMR este formarea unui „guvern de tranziţie, de armistiţiu, cel puţin până la sfârşitul anului”: „Aşa cum obişnuiesc să spun: picioarele în găleata cu apă rece, la o parte cu meschinăriile, la o parte cu vanitatea! Nu e nevoie să ne iubim unii pe alţii. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru oameni şi pentru ţară!” Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Citește și: VIDEO Ce se întâmplă cu negocierile privind formarea noului Guvern? Sorin Grindeanu anunță reluarea discuțiilor „pas cu pas”
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe