Incendiu la un restaurant din Galați, stins după mai multe ore de intervenție
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Simona Stan

Incendiu la un restaurant din Galați, stins după mai multe ore de intervenție
Un incendiu a izbucnit joi seara la un restaurant din Galați și a fost stins abia în cursul nopții, în jurul orei 1:00. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, focul a afectat aproximativ 80% din clădire. În total, au ars circa 700 metri pătrați, printre care spațiul de depozitare, terasa și o autoutilitară parcată în apropierea localului.
Cauza probabila a incendiului pare să fie o țigară lăsată nesupravegheată, notează digi24.ro, citând surse din ISU Galați. În timpul intervenției, focul s-a manifestat cu flacără deschisă, iar în jur de 70 de persoane s-au autoevacuat în siguranță, potrivit reprezentanților ISU.
Conform oficialilor, echipele de salvatori au acționat pentru a controla și localiza incendiul, iar situația a fost sub control după mai multe ore de intervenție. În urma acestei situații, autoritățile au reamintit importanța supravegherii atente a focului deschis în zonele din apropierea clădirilor.