Înapoi la știri

Festivalul dovlecilor, o sărbătoare pentru toate vârstele, în Parcul Titan

17 Oct 2024
4 minute min
Andrei Miroslavescu

Festivalul dovlecilor, o sărbătoare pentru toate vârstele, în Parcul Titan

În acest weekend, Parcul Titan se va transforma într-un loc de distracție și creativitate, datorită Festivalului dovlecilor (Titan Pumpkin Fest). Evenimentul va avea loc de vineri până duminică, având intrare dinspre strada Liviu Rebreanu și zona Calul Titanilor.

Festivalul își propune să ofere publicului o atmosferă de Halloween, o sărbătoare foarte apreciată de copii. În același timp, evenimentul îmbină arta și tradițiile românești de toamnă, oferind vizitatorilor oportunitatea de a petrece timp de calitate în aer liber.

Publicul va putea participa la diverse activități repartizate în patru zone ale festivalului: ateliere creative, zona de spectacole, o zonă dedicată designerilor și artizanilor, precum și o zonă cu preparate culinare. Aproximativ două tone de dovleci vor fi disponibile pentru un maraton artistic de sculptat, activitate ce se va desfășura în zona atelierelor.

O noutate a ediției din 2024 este zona de food, unde vizitatorii vor putea savura numeroase preparate pe bază de dovleac, precum plăcinte, burgeri, dovleac copt, dovleci pane și prăjituri. De asemenea, vor fi disponibile mâncăruri tradiționale românești precum tochitura, sarmale și pomana porcului, dar și preparate din alte culturi, cum ar fi cele sud-americane, sârbești și grecești.

Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea ocazia să ia parte la ateliere gratuite de reciclare, pictură și alte activități creative, inclusiv reciclarea creativă cu măști de Halloween, design textil cu motive românești și pictură pe sticlă. Există și opțiuni contra cost pentru cei mici, cum ar fi pictura pe ceramică și face painting Halloween.

De asemenea, copiii vor putea să se bucure de plimbări cu ponei, iar în zona scenei vor avea loc spectacole de teatru pentru copii, precum "Castelul Vrajitoarelor" și "Valiza cu Surprize". În weekend, scena va găzdui și concerte susținute de DJ ABASC, DJ Pixar Stelar și diverse trupe, inclusiv Antebellum și GRAFITTI.

Cei pasionați de artă vor avea ocazia să admire și să cumpere creații de la designeri și artizani români, toate având ca temă principală dovleacul. Aceștia vor putea găsi bijuterii, accesorii, haine, cosmetice și jucării.

Festivalul dovlecilor promite a fi un eveniment plin de distracție pentru întreaga familie, așteptând să primească vizitatori de toate vârstele.

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Maldini şi Leonardo demisionează din FIGC după eşecul numirii lui Pirlo în postul de selecţioner al Italiei

Paolo Maldini şi Leonardo au decis să demisioneze din funcţiile lor de la Federaţia italiană de fotbal (FIGC), după eşecul numirii lui Andrea Pirlo în postul de selecţioner, a anunţat postul Sky Sport Italia, citat de Reuters. Mutarea vine la câteva zile după ce ambele personalităţi au fost de acord să preia aceste funcţii, ca […]

Evenimente

Djokovic şi Sabalenka vor face pereche în proba de dublu mixt de la US Open

Sârbul Novak Djokovic şi belarusa Arina Sabalenka sunt principalele atracţii ale probei de dublu mixt din cadrul US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al sezonului din circuitul profesionist de tenis, care nu îl va avea anul acesta în prim-plan pe spaniolul Carlos Alcaraz, au anunţat organizatorii, citaţi de EFE. Pentru al doilea an consecutiv, […]

Evenimente

UEFA a publicat un raport privind impactul EURO 2025

UEFA a publicat luni raportul său de impact asupra Campionatului European de fotbal feminin din 2025, desfăşurat în Elveţia, în care s-a înregistrat o prezenţă record de 657.291 de spectatori, o creştere de 14% faţă de ediţia precedentă, din 2022, cu o medie de 21.203 spectatori pe parcursul celor 31 de meciuri, transmite EFE. Potrivit […]

Evenimente

Sindicatul TAROM solicită verificarea respectării principiilor guvernanţei corporative şi a utilizării fondurilor publice

Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită public tuturor instituţiilor competente să verifice cu maximă seriozitate legalitatea deciziilor adoptate şi modul în care au fost respectate principiile guvernanţei corporative şi ale utilizării fondurilor publice. Într-o scrisoare deschisă, SUT a informat că în perioada următoare va sesiza instituţiile competente şi, acolo unde analiza documentelor va indica posibile încălcări ale legii, va formula sesizări către autorităţile abilitate, pentru ca toate aspectele semnalate să fie verificate independent şi imparţial.

Acasa Recente Radio Județe