USAMV București deschide admiterea din acest an. Peste 5.800 de locuri, scoase la concurs
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București dă startul admiterii pentru anul universitar 2026-2027 și scoate la concurs peste 5.800 de locuri la studii universitare de licență și masterat. Potrivit unui comunicat remis marți presei, înscrierile la studiile universitare de licență se desfășoară în perioada 8-23 iulie iar pentru studiile universitare de master, în perioada 1-17 iulie.
După inundația de la Piața Victoriei, sindicaliștii solicită includerea rețelei în programul SAFE II: ”Metroul să fie adus la standardul european de protecţie civilă”
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) solicită Ministerului Transporturilor includerea Metrorex în programul SAFE II şi alocarea fondurilor necesare pentru pregătirea reţelei de metrou ca obiectiv strategic de protecţie civilă, în urma inundării staţiei Piaţa Victoriei 2, produsă săptămâna trecută. „Am urmărit cu toţii evenimentele generate de inundarea staţiei de metrou Piaţa Victoriei 2, de săptămâna trecută.
AFM: Programul „Rabla” 2026 destinat persoanelor fizice demarează pe 20 iulie
Programul „Rabla” 2026 pentru persoanele fizice va demara pe data de 20 iulie, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă. „În acest an, am alocat un buget de 300 de milioane de lei pentru Programul Rabla Auto destinat persoanelor fizice, un buget mai mare decât cel de anul trecut.
DNSC avertizează: Escrocii folosesc identitatea ministrului Finanțelor pentru a înșela românii
Tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetățeni și reprezentanți ai unor organizații prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, au fost semnalate în ultima perioadă în mediul online, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). ”Au fost semnalate tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea Ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetățeni și reprezentanți ai unor organizații prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.