Înapoi la știri

ateliere de știință pentru copiii din medii defavorizate susținute de sphera franchise group

04 Jul 2025
3 minute min
Andrei Miroslavescu

ateliere de știință pentru copiii din medii defavorizate susținute de sphera franchise group

Sphera Franchise Group, împreună cu KFC România și în parteneriat cu Bucharest Science Festival, organizează ateliere de știință pentru peste 400 de copii din comunități vulnerabile. Acțiunea face parte din platforma „Meniul Zilei de Atelierele de știință”, care continuă parcursul educațional început anul trecut, atunci când copiii au participat la o experiență imersivă în cosmos cu ajutorul unui planetariu mobil. Potrivit newsbucuresti.ro, proiectul se desfășoară în colaborare cu ONG-uri precum SOS Satele Copiilor, Institutul de Fapte Bune, Mia’s Children, Asociația Ana și Copiii, Asociația Zi de Bine și Asociația Casa Bine, toate implicate în demersuri de responsabilitate socială.

„Prin acest program, ne propunem ca educația să depășească sala de clasă și să le oferim copiilor experiențe care să le dezvolte curiozitatea. Ne dorim să influențăm viitorul cat mai multor elevi, starnindu-le dorința de a explora, mai departe, pe cont propriu”, declară Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager la Sphera Franchise Group. Activitățile sunt organizate sub denumirea „Laboratorul de AHAAA!”, care include ateliere de astronomie, fizică și microbiologie.

Copiii din satul Merenii de Jos, județul Teleorman, au avut ocazia să participe la lecții despre aerodinamică, unde au învățat principiile de bază ale fizicii. În Chiajna, elevii au descoperit lumea microbilor și virusurilor, în ateliere de microbiologie interactive. Conform noteaza newsbucuresti.ro, acțiunile vor continua și în perioada următoare, cu alte activități pentru copiii din București și Giurgiu.

Participanții au fost încurajați să pună întrebări, să observe fenomenele și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, fie că au fost în sesiuni pentru grupuri mici, fie la spectacole și prezentări. Toate activitățile au ca scop transformarea științei într-un subiect accesibil și captivant pentru copiii din medii defavorizate, fiind menite să stimuleze interesul pentru cunoaștere și dorința de a explora lumea în mod independent.

Alte postari din Sport
Sport

ANAF a identificat o nouă fraudă fiscală, de peste 2,1 milioane de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a identificat o nouă fraudă fiscală de peste 2,1 milioane de lei, respectiv transferuri între firme de 32 milioane de lei şi taxe neachitate de 13 milioane de lei. „ANAF extinde investigaţiile într-un mecanism complex de fraudă fiscală: deducerea nelegală a TVA şi diminuarea artificială a impozitului pe profit au generat un prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei, în timp ce transferurile între societăţi depăşesc 32 de milioane de lei, iar obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă neachitate depăşesc 13 milioane de lei.

Sport

Linia 205 va avea traseu modificat pentru ceremonia dedicată ‘Zilei Imnului Național’, miercuri dimineața

Linia de autobuz 205 va circula pe un traseu modificat miercuri dimineața, pentru desfășurarea ceremoniei dedicate ‘Zilei Imnului Național’, a transmis într-un comunicat de presă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, în intervalul orar 9:00 – 11:00, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei, iar autobuzele 205 vor funcționa pe traseul de bază, între terminalul ‘Metrou Străulești’ și intersecția Calea Victoriei/Str.

Sport

Lucrările din Microzona 10, monitorizate împreună cu locuitorii. Investiție de 7,6 milioane de lei în Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 anunță că lucrările de modernizare din Microzona 10 continuă, administrația locală verificând în teren stadiul șantierului și discutând cu locuitorii pentru adaptarea proiectului la nevoile cartierului. Potrivit primăriei, cetățenii au solicitat, printre altele, suplimentarea locurilor de parcare acolo unde spațiul permite, îmbunătățirea accesului către scările de bloc, modernizarea iluminatului public și creșterea siguranței circulației pietonale.

Sport

Primăria Capitalei: Nu se reintroduce traficul auto în Centrul Vechi. Acces limitat doar către o viitoare parcare

Primăria Municipiului București dezminte informațiile privind reintroducerea circulației auto în Centrul Vechi și precizează că nu există un astfel de plan. Primarul general Ciprian Ciucu a explicat că singura modificare analizată vizează un acces rutier de aproximativ 100 de metri, pe un singur sens, destinat exclusiv unei viitoare parcări.

Acasa Recente Radio Județe