ion iliescu, figura complexă a tranziției democratice din România

Ion Iliescu, primul președinte ales democratic al României, a trecut în neființă la vârsta de 95 de ani, pe 5 august. Potrivit politologului Vladimir Tismaneanu și al lui Adam Tismaneanu, citate de digi24.ro, moștenirea sa lasă o amprentă profundă și controversată asupra țării. Într-un articol recent din Politico, intitulat „Un bolșevic pentru toate anotimpurile: paradoxul lui Ion Iliescu al României”, este explicată complexitatea acestei figuri.

Ion Iliescu a condus România după prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989, când Nicolae Ceaușescu și Elena au fost executați. La începutul anilor ’90, el a fost perceput ca o speranță pentru o tranziție democratică, dar istoria are și părți mai sângeroase. În timpul Revoluției, forțele militare și poliția au împușcat zeci de protestatari, iar evenimentele din 1990 au fost marcate de represalii dure împotriva disidenței și protestelor antigovernamentale, pentru care Iliescu a fost acuzat de crime împotriva umanității.

Deși a fost considerat un adept al ideologiei comuniste, Iliescu și-a schimbat atitudinea odată cu tendințele reformiste ale lui Gorbaciov, dar a păstrat convingerea că partidul trebuie să controleze puterea. La începutul anilor ’80, el a fost implicat în represiunea studenților, însă ascensiunea sa a fost accelerată odată cu urcarea la putere a lui Ceaușescu în 1965. În anii ’80, îndepărtatul de conducere, fiind considerat prea reformist, l-a făcut să fie marginalizat, dar contextul politic s-a schimbat în decenii ulterioare.

Notează digi24.ro că, în decembrie 1989, Iliescu a jucat un rol cheie, anunțând formarea Frontului Salvarii Naționale, după ce dictatura Ceaușescu a fost răsturnată. În ciuda aparenței de liberalizare, el și-a consolidat rapid puterea, folosind forțele de ordine pentru a împiedica orice contestare și pentru a reprima disidența. În 1990, a fost implicat în acțiuni dure împotriva protestatarilor, provocând tensiuni severe și fiind acuzat de acte de violență și crime împotriva umanității.

Potrivit lui Tismaneanu, după pierderea alegerilor în 1996, Iliescu a recunoscut în sfârșit caracterul democratic al guvernării și și-a continuat activitatea în opoziție. În 2000, a fost reales președinte, având ca priorități integrarea în NATO și UE, realizată în 2007. În ultimii ani ai carierei, și-a petrecut timpul scriind și reflectând, încercând să-și refacă imaginea publică și să-și accepte bilanțul. Într-un dialog din 2003 cu Vladimir Tismaneanu, Ion Iliescu a recunoscut că, în 1990, nu putea evita violența, iar în ceea ce privește comunismul, a spus că „negativ la nivel global”.

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a transmis condoleanțe și a afirmat că „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, figura centrală a tranziției din anii 1990”, menționează sursa citată. Moștenirea sa rămâne controversată, atât pentru contribuțiile la democratizarea țării, cât și pentru vina anumitor acțiuni violente și represive. Rănile deschise ale epocii Iliescu continuă să fie resimțite, iar memoria sa provoacă dezbateri aprinse în societate.