Înapoi la știri

Cristian Popescu Piedone, contestat de Agenția Națională de Integritate

21 Mar 2025
2 minute min
Andrei Miroslavescu
Cristian Popescu Piedone, contestat de Agenția Națională de Integritate

Cristian Popescu Piedone, contestat de Agenția Națională de Integritate

Curtea de Apel București a decis vineri, 21 martie, să respingă contestatia formulată de Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Potrivit informațiilor, ANI l-a acuzat pe Piedone de conflict de interese. Decizia instanței nu este definitvă, iar Piedone are la dispoziție 15 zile pentru a depune recurs.

Conform deciziei Curții de Apel, "Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENTIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE". Dacă această decizie va rămâne definitivă, Piedone va primi o interdicție de a ocupa „o funcție sau o demnitate publică” timp de 3 ani.

Agenția Națională de Integritate l-a acuzat pe fostul primar al Sectorului 5 de conflict de interese, după ce a semnat o decizie prin care ginerele său a fost numit în comisia pentru vânzarea unor spații comerciale. "În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON", a menționat ANI.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe