FT: Cine e austriacul care a spionat pentru Moscova în Europa. A pus întreaga bază de date Schengen la dispoziția rușilor
Inapoi

FT: Cine e austriacul care a spionat pentru Moscova în Europa. A pus întreaga bază de date Schengen la dispoziția rușilor

Postat pe 06 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 15 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Directorul executiv fugar al Wirecard, Jan Marsalek, s-a folosit de funcţionari compromişi din serviciile de informaţii ale Vienei pentru a spiona cetăţeni europeni, inclusiv prin baza de date Schengen, şi a plănui spargeri şi asasinate comise de echipe ruseşti de elită. De asemenea, el a obţinut o maşină de criptografie de ultimă generaţie a unui guvern NATO şi a transmis ilegal la Moscova conţinutul unor telefoane furate de la înalţi funcţionari publici austrieci, relatează Financial Times, preluată de News.ro. Toate aceste acuzaţii - bazate pe noi dovezi obţinute de serviciile secrete britanice - sunt cuprinse într-un mandat de arestare emis de poliţia austriacă pe numele unui fost funcţionar al poliţiei şi al serviciilor secrete austriece, Egisto Ott. Acesta a fost reţinut vinerea trecută, iar o copie a mandatului a fost consultată de Financial Times. Jan Marsalek este un om de afaceri austriac în vârstă de 44 de ani, în prezent dat în căutare internaţională. Între 2010 şi 2020, el a fost director operaţional al firmei germane de procesare a plăţilor Wirecard, care a intrat în insolvenţă şi s-a prăbuşit în 2020. Marsalek a fost responsabil pentru afacerile Wirecard în Asia, unde compania a recunoscut că aproape 2 miliarde de euro în numerar pe care se presupune că îi deţinea nu existau, de fapt. Marsalek şi restul echipei executive a companiei au fost concediaţi la 18 iunie 2020, după care austriacul a fugit din Germania. În prezent, se pare că el locuieşte în Rusia, după ce Interpol a emis un mandat de arestare cu "notificare roşie" pentru presupusul său rol în scandalul Wirecard. Potrivit anchetatorilor, Marsalek ar fi fost recrutat de serviciile secrete ruseşti cel puţin din 2010. Noile informaţii conţinute în mandatul de arestare austriac arată că Marsalek nu numai că a fost recrutat de Rusia, dar este posibil să fi fost unul dintre cele mai puternice active pe care le-au avut serviciilor de spionaj ale Kremlinului în Europa, folosindu-se de poziţia sa de director de operaţiuni la vârful unei companii cotate la bursa Dax - care aproape a preluat Deutsche Bank - pentru a facilita operaţiuni clandestine violente pe întregul continent şi în Africa, scrie Financial Times. Mandatul de 86 de pagini pentru arestarea lui Egisto Ott susţine că Marsalek l-a însărcinat pe acesta şi pe un alt oficial de rang înalt din domeniul securităţii, Martin Weiss, şeful operaţiunilor de spionaj austriece, să faciliteze munca sub acoperire pentru serviciile de informaţii militare ruseşti (GRU) şi pentru serviciile de informaţii interne (FSB) pe teritoriul european pe o perioadă de cel puţin cinci ani, începând din 2017. De atunci, Weiss a fugit din Austria şi locuieşte în prezent în Dubai. Dezvăluirile se adaugă la preocupările legate de faptul că Wirecard însăşi - o companie de procesare a plăţilor care a fost cândva preferata scenei fintech din Europa, înainte de a fi expusă ca fiind o fraudă chiar de către Financial Times - ar fi putut fi folosită ani de zile ca o reţea financiară din umbră pentru a plăti şi a facilita operaţiunile sub acoperire ruseşti fără să fie detectate de serviciile de securitate ale NATO. Legăturile obscure ale lui Marsalek cu Rusia şi suspiciunile a trei agenţii europene de informaţii că ar fi fost spion rus au fost dezvăluite pentru prima dată de FT în 2020, la scurt timp după prăbuşirea Wirecard. Alte detalii despre legăturile lui Marsalek cu Moscova - unde locuieşte acum, după ce a fugit cu ajutorul reţelei sale austriece - au apărut treptat în ultimii ani, pe măsură ce anchetatorii şi jurnaliştii au cercetat prăbuşirea Wirecard. Luna trecută, un raport realizat de un consorţiu de instituţii de presă europene, printre care Der Spiegel, ZDF, The Insider şi Der Standard, a susţinut că Marsalek a fost recrutat încă din 2014 de către agenţi ai Kremlinului. Grupul a relatat în detaliu despre relaţiile de lungă durată ale lui Marsalek cu agenţi ai serviciilor secrete ruseşti. Mandatul împotriva lui Ott conţine informaţii noi şi semnificative şi indică faptul că Austria - o ţară cu legături profunde cu Moscova, cu legi permisive privind spionajul şi cu un establishment politic afectat de corupţie şi de scandaluri în ultimii ani - s-a aflat în centrul reţelei lui Marsalek, arată Financial Times. Procurorii susţin, bazându-se în mare parte pe dovezile furnizate Austriei de către MI5 din Marea Britanie în ultimele săptămâni, că: Ott şi-a folosit autorizaţia de securitate pentru a solicita informaţii confidenţiale de la alte autorităţi poliţieneşti europene, inclusiv cele din Marea Britanie şi Italia, despre persoane pe care guvernul rus era interesat să le urmărească. Ott a folosit, de asemenea, Sistemul de Informaţii Schengen - o bază de date a vizitatorilor care intră şi ies din spaţiul european fără frontiere - pentru a urmări mişcările persoanelor. Printre aceste persoane se numărau disidenţi ruşi, precum şi agenţi ai Rusiei. Ott a pregătit pentru serviciile de informaţii ruseşti o analiză a "lecţiilor învăţate", în urma asasinării de către GRU a unui disident cecen în centrul Berlinului în august 2019. Asasinul rus, Vadim Krasikov, a fost capturat şi condamnat în Germania. Numele lui a fost vehiculat într-o tentativă de schimb de deţinuţi, care a căzut atunci când opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit în închisoare la începutul acestui an. Analiza lui Ott s-a folosit de cunoştinţele sale despre practicile poliţiei şi ale schimbului de informaţii pentru a sugera modalităţi prin care agenţii ruşi ar putea evita capturarea sau detectarea pentru viitoarele asasinate în Europa. Ott i-a furnizat informaţii lui Marsalek cu privire la adresa şi aranjamentele de securitate ale lui Hristo Grozev, un jurnalist de investigaţie rezident în Viena care a dezvăluit tentativa de asasinare a lui Serghei Skripal de către Rusia şi alte operaţiuni ale GRU. Marsalek a folosit aceste informaţii pentru a coordona o echipă de elită formată din agenţi FSB care au pătruns în apartamentul lui Grozev şi au furat un laptop şi stick-uri USB. Grozev a părăsit Viena în 2023, după ce a fost informat de serviciile de informaţii că Rusia ar putea pune la cale un atentat care să-l vizeze. Ott l-a ajutat pe Marsalek să introducă ilegal la Moscova un computer SINA furat. Nu este clar cum a obţinut Marsalek computerul. Asemănător unei maşini Enigma moderne, dispozitivul asemănător unui laptop este unul dintre cele mai avansate instrumente criptografice folosite de guvernele occidentale pentru a transmite informaţii clasificate. Calculatorul SINA a fost trimis la "Lubyanka", a scris Marsalek într-un mesaj text, făcând referire la sediul FSB. Ott i-a dat lui Marsalek conţinutul complet al telefoanelor mobile a trei oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului de Interne al Austriei, inclusiv şeful ministerului responsabil pentru toate serviciile de poliţie şi de informaţii austriece. Telefoanele au ajuns în mâinile lui Ott după ce au fost scăpate în Dunăre din greşeală în timpul unei excursii cu barca. Oficialii au crezut că experţii poliţiei ar putea recupera date de pe ele. În schimb, Ott a copiat conţinutul acestora şi le-a transmis lui Marsalek, care a cerut ca informaţiile sensibile să fie "transferate la Moscova pentru analize suplimentare". Mai multe poveşti extrem de jenante din punct de vedere politic, bazate pe conţinutul mesajelor WhatsApp de pe telefoane, au apărut ulterior în presa austriacă. Ott a insistat anterior asupra nevinovăţiei sale şi a respins dovezile împotriva sa ca fiind "jocuri". El a recunoscut relaţia sa cu Marsalek, dar a negat că ştia că ar fi putut fi recrutat de Rusia. Ministrul austriac al justiţiei, Alma Zadić, de la Partidul Verde, a promis joi că va revizui urgent legislaţia austriacă privind spionajul ca răspuns la aceste dezvăluiri. Cu toate acestea, dezbaterea privind modificarea legilor austriece privind spionajul - care permit agenţilor străini să opereze în libertate în ţară, cu condiţia ca aceştia să nu spioneze statul austriac însuşi - se prelungeşte deja de luni de zile, fără a se propune încă o legislaţie, în ciuda presiunii tot mai mari din partea aliaţilor şi a politicienilor din opoziţie. Ca urmare, Viena este unul dintre principalele centre de spionaj politic din Europa. Oficialii occidentali cred că o treime din cei 180 de diplomaţi ruşi acreditaţi care se află acolo sunt agenţi de informaţii sub acoperire, arată Financial Times.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

18:43

David Popovici strânge 173.000 de euro pentru copii prin donații

Campionul olimpic, mondial și european la înot, David Popovici, a reușit să adune o sumă impresionantă de 173.000 de euro în cadrul campaniei "Ambasador pentru Acasă". Aceasta campanie este desfășurată de Fundația Hope and Homes for Children România. Potrivit unui comunicat transmis joi de AGERPRES, banii au fost strânși prin vânzarea echipamentului purtat de David la festivitatea de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Donațiile vor fi
Image Description

18:33

Istvan Kovacs, favorit pentru a arbitra finala Ligii Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs este considerat favorit pentru a conduce finala Ligii Campionilor la fotbal, care va avea loc între Paris Saint-Germain și Inter Milano. Potrivit editiei tipărite de joi a cotidianului italian Gazzetta dello Sport, finala se va desfășura pe 31 mai, la Allianz Arena din München. Cele două echipe au reușit să-și asigure locul în această finală prestigioasă, care promite să fie un meci spectaculos. Conform Yahoo! Sports, interesul
Image Description

16:49

Paris Saint-Germain are asigurată o finanțare solidă în Liga Campionilor

Clubul Paris Saint-Germain (PSG) va beneficia de o "mână financiară" considerabilă în acest sezon al Ligii Campionilor la fotbal. Aceasta informație este confirmată de cotidianul L'Equipe. Conform surselor, PSG a obținut o nouă primă de 18,5 milioane de euro grație calificării în finala Ligii Campionilor. Finala va avea loc pe 31 mai, la Munchen, aducând astfel o oportunitate financiară importantă pentru club. Această încasare face parte din fondurile pe care Uniunea Europeană
Image Description

16:29

Frank Lampard surprins de parcursul Coventry City în play-off-ul de promovare

Antrenorul Frank Lampard, fost star al echipei Chelsea și internațional englez, a recunoscut că nu se aștepta să conducă echipa Coventry City către play-off-ul de promovare în Premier League. Conform cei de la newsbucuresti.ro, Lampard a preluat conducerea echipei în noiembrie, într-un moment în care speranțele de promovare păreau îndepărtate. Coventry City a încheiat sezonul regulat pe locul cinci, avansând astfel în aceste meciuri decisive. Acest parcurs a surprins pe mulți,
Image Description

16:14

Kevin De Bruyne, dorit de Liverpool și Napoli

Mijlocașul belgian Kevin De Bruyne, aflat în ultimele luni ale contractului cu Manchester City, atrage atenția echipelor mari din Europa. Conform newsbucuresti.ro, noua campioană din Premier League, FC Liverpool, își dorește să-l înscrie în echipa sa, dar și clubul italian SSC Napoli este interesat de transferul său. Potrivit Sky Sports, Napoli a demarat deja primele discuții pentru a-l convinge pe De Bruyne să se alăture echipei. Englezul, care a avut un
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:09

- Dambovita - Tânăr prins conducând fără permis la Pucioasa

Pe 7 mai, la orele 15:30, polițiștii rutieri din orașul Pucioasa au intervenit pe bulevardul Trandafirilor, unde au oprit un tânăr în vârstă de 19 ani. Conform informațiilor, acesta conducea un autoturism fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, notează sursa damboviteanul.com. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului. Acest incident subliniază
Image Description

22:08

- Sibiu - Dezbatere electorală între George Simion și Nicușor Dan

Euronews România a organizat joi seara prima dezbatere electorală dintre George Simion și Nicușor Dan, desfășurată la Aula Magna a Universității Politehnica din București. Evenimentul a început la ora 20:00 și a durat aproape două ore, fiind programată o pauză după o oră și 45 de minute de discuții. Conform Turnul Sfatului, dezbaterea a adus în prim-plan principalele puncte de vedere ale celor doi candidați. Nicușor Dan a subliniat că derapajele
Image Description

22:07

- Iasi - Echipa națională se pregătește pentru meciul cu Cipru în drumul spre Cupa Mondială 2026

Echipa națională a României continuă în luna iunie parcursul spre Cupa Mondială din 2026. Potrivit frf.ro, Generația de Suflet și Zidul Galben vor lupta împreună în meciul cu Cipru, programat pentru vineri, 10 iunie, la ora 21:45. Tricolorii, antrenați de Mircea Lucescu, vor disputa această partidă ca parte a preliminariilor. În prealabil, pe 7 iunie, România va întâlni Austria, în capitala vieneză. Biletele pentru meciul cu Austria au fost deja epuizate,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete