Înapoi la știri

Transelectrica: Sistemul Electroenergetic Național funcționează în condiții de siguranță și echilibru după oprirea Unității 1 a CNE Cernavodă. Consumul de energie, acoperit fără riscuri

1 oră în urmă
3 minute min
Cristina Preda
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica informează că Sistemul Electroenergetic Național (SEN) funcționează în condiții de siguranță și echilibru, în contextul opririi Unității 1 a Centralei Nucleare Cernavodă, ca urmare a condițiilor de scădere a debitului Dunării. Pentru această săptămână, vârful de consum este estimat la aproximativ 7.300 MW, cu circa 700 MW mai puțin față de nivelurile maxime înregistrate în săptămânile precedente, pe fondul perioadei de concedii. Producția internă estimată se situează între 4.000 și 4.300 MW, iar diferența necesară pentru acoperirea consumului va fi asigurată prin importuri realizate în condiții comerciale. Cantitățile necesare consumului din România vor fi acoperite fără riscuri, în condițiile în care capacitatea de schimb transfrontalier este de aproximativ 4.000 MW, atât pentru import, cât și pentru export. În paralel, Sistemul Electroenergetic Național continuă să beneficieze de integrarea unor noi capacități de producție și stocare. În perioada următoare, capacități energetice însumând 324 MW urmează să primească acordul pentru intrarea în exploatare comercială. Dintre acestea, 176 MW reprezintă capacități de stocare a energiei, iar 148 MW provin din capacități fotovoltaice și eoliene. Totodată, alte proiecte cu o putere instalată totală de 990 MW se află în diverse faze de finalizare a documentației necesare pentru punerea în funcțiune. Transelectrica monitorizează permanent evoluțiile și prognozele din piața de energie, precum și disponibilitatea capacităților de producție, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național. Specialiștii companiei sunt pregătiți să implementeze toate măsurile necesare pentru menținerea echilibrului între producție și consum și pentru asigurarea continuității alimentării cu energie electrică a consumatorilor din România.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Fotbal – CM 2026: Relaţia Infantino – Trump trezeşte suspiciuni în rândul politicienilor americani

Relaţia strânsă dintre preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a stârnit suspiciuni în rândul politicienilor americani, conform DPA. Jamie Raskin, democratul cu cel mai înalt rang din Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor, i-a scris lui Infantino, solicitând informaţii şi comunicări până pe 9 august cu privire la […]

Actualitate

Lewandowski a renunţat la 200 milioane euro pentru a continua la FC Barcelona

Robert Lewandowski a primit în iarnă o ofertă de 200 de milioane de euro din partea clubului saudit de fotbal Al-Ittihad, pe care a refuzat-o însă pentru a continua la FC Barcelona, a dezvăluit impresarul atacantului polonez, Pini Zahavi, citat de cotidianul Marca. „Robert a avut pe masă o ofertă pe doi ani, în valoare […]

Actualitate

Metrorex lansează, de la 1 august, abonamentul săptămânal pentru utilizatorii Terminalului Multimodal Străuleşti

Utilizatorii Terminalului Multimodal Străuleşti vor avea la dispoziţie, începând cu data de 1 august 2026, abonamentul săptămânal pentru parcare, în valoare de 100 de lei, informează Metrorex într-un comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres. Potrivit sursei citate, noul abonament permite utilizarea nelimitată a parcării pe parcursul celor şapte zile de valabilitate şi reprezintă o opţiune convenabilă şi avantajoasă pentru navetişti şi pentru toţi cei care aleg să îşi continue deplasarea cu metroul.

Actualitate

ANALIZĂ/ Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, oraşele mari din România unde se mai vând apartamente la preţ redus

Bucureşti, Constanţa şi Timişoara sunt marile oraşe din ţară unde cumpărătorii pot găsi cele mai multe zone în care apartamentele se vând, chiar şi în 2026, cu preţuri reduse, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de o platformă imobiliară online, scrie Agerpres. Conform datelor centralizate de Imobiliare.ro, niciun cartier din Cluj-Napoca sau Braşov nu prinde topul celor mai ieftine zece zone din marile centre economice ale ţării, în timp ce Ferentari se află în fruntea clasamentului naţional, fiind singurul cartier din ţară în care apartamentele sunt listate la vânzare cu un preţ mediu mai mic de 1.400 euro/mp, un nivel care se înregistra în Capitală cu cinci ani în urmă.

Acasa Recente Radio Județe