SANITAS intră în grevă generală, începând de marţi, pe perioadă nelimitată
SANITAS declanşează, marţi, greva generală în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem, informează news.ro. Negocierile, care au avut loc inclusiv la Palatul Cotroceni, nu i-au determinat pe angajaţii din sistem să renunţe la protest.
România prelungește cu încă două săptămâni misiunea contingentului de pompieri din Franța
România prelungește cu încă două săptămâni misiunea contingentului de pompieri din Franța în baza unei decizii luată luni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Potrivit unui comunicat al Guvernului, ca urmare a solicitării formulate de autoritățile franceze prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, CNSU a aprobat, în ședința de luni, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier din Franța.
Ziua Națională a Ambulanței din România, marcată în Capitală; festivitate în Piața Constituției și o defilare a 50 de salvări
Personalul din serviciile publice de ambulanță sărbătorește marți Ziua Națională a Ambulanței din România, fiind organizate o serie de manifestări menite să marcheze 120 de ani de la înființarea primei salvări din țară. Manifestările aniversare se vor desfășura în cadru festiv în Piața Constituției din București, începând cu ora 10:00, conform programului aprobat de Primăria Capitalei, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Federația Națională Sindicală Ambulanța din România.
Au început lucrările de montare a șinelor de tramvai pe cel mai mare șantier din București. Primul tronson este pe bulevardul Theodor Pallady
Lucrările de modernizare a infrastructurii de tramvai din Capitală au intrat într-o nouă etapă. Primăria Municipiului București a început montarea primei șine de tramvai pe lotul 1, cel mai amplu tronson al proiectului, care are o lungime totală de 18 kilometri.