Înapoi la știri

AMOFM Bucureşti: 6.844 de persoane angajate în primele şase luni ale anului

1 oră în urmă
2 minute min
Maria Simionescu
Un număr de 6.844 de persoane, din care 3.326 sunt de sex feminin, au fost încadrate de la începutul anului până la sfârşitul lunii iunie, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 2.429 au peste 45 de ani (741 peste 55 ani), 2.601 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 1.507 au între 30-35 de ani, 144 au între 25 şi 30 de ani (din care 82 tineri NEETs), iar 163 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 110 tineri NEETs). Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale – 2.771, studii profesionale – 1.310, 1.866 fiind cu studii superioare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în perioada menţionată, 1.793 (26,2%) fac parte din categoria celor greu ocupabile. De asemenea, în perioada respectivă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 13.253 persoane.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Crește ponderea tranzacțiilor rezidențiale prin credit, deși scade numărul locuințelor vândute (analiză)

Ponderea tranzacțiilor rezidențiale realizate prin credit ipotecar a crescut semnificativ în ultimii ani, atât la nivel național, cât și în regiunea București – Ilfov, potrivit unei analize Ipotecare.ro pe baza statisticilor oficiale, arată Agerpres Astfel, totalul ipotecilor intabulate în primele șase luni din 2026 în București și Ilfov a ajuns la aproape 59% din totalul vânzărilor rezidențiale, în scădere de la aproape 63% în 2025. Ponderea tranzacțiilor realizate prin credit ipotecar a fost în 2022 de doar 50%, potrivit calculelor realizate pe baza datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), citate în analiză.

Actualitate

O nouă dronă a intrat în spațiul aerian românesc / MAPN: ”Au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean”

O dronă a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al MApN când a intrat în spațiul aerian al României, la est de Sulina, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești fiind ridicate de la sol la ora 08:53 pentru monitorizarea situației. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 08:47.

Actualitate

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, anunță că l-a convocat la MAE pe ambasadorul Federației Ruse, în urma incursiunilor cu drone

Ministrul interimar al afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, în urma încălcărilor repetate de către Federația Rusă a spațiului aerian al României. Poziția ministrului interimar al afacerilor externe a fost exprimată după ce o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, la ora 10:13, de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia.

Acasa Recente Radio Județe