Înapoi la știri

Cod galben de averse şi vijelii în aproape jumătate din ţară, inclusiv în Bucureşti, vineri

43 minute în urmă
1 minut min
Maria Popescu
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în mai multe zone din Moldova, Transilvania şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi a zonei de munte, în nord-vestul şi în sud-vestul Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm), iar în intervale scurte de timp (până la trei ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 50 l/mp. ANM precizează că, în perioada de referinţă, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
Alte postari din Sport
Sport

Aston Villa l-a transferat pe Garnacho (Chelsea)

Aston Villa l-a transferat pe atacantul argentinian Alejandro Garnacho de la Chelsea, împrumutat iniţial pe un sezon, cu obligaţia ca transferul să devină permanent vara viitoare, au anunţat joi cluburile din Premier League, conform Reuters. ”Suntem încântaţi de Alejandro.

Sport

Andrei Rublev a debutat cu dreptul la turneul de la Estoril (ATP)

Tenismanul rus Andrei Rublev, principalul favorit al turneului ATP 250 de la Estoril (Portugalia), a debutat cu dreptul la această competiţie, dotată cu premii totale de 612.620 de euro, învingându-l în două seturi simetrice, 6-1, 6-1, pe kazahul Timofei Skatov, într-un meci disputat joi. Rublev s-a impus în mai puţin de o oră de joc […]

Sport

Italia l-a contactat pe Ancelotti înainte de a demara discuţiile cu Guardiola pentru postul de selecţioner

Paolo Maldini, directorul tehnic al Federaţiei italiene de fotbal (FIGC) a declarat joi că l-a abordat pe compatriotul său Carlo Ancelotti în legătură cu postul selecţioner al Squadrei Azzurra, înainte de a discuta despre acest rol cu spaniolul Pep Guardiola, informează Reuters. Italia caută un succesor pentru Gennaro Gattuso, care a demisionat din postul de […]

Sport

Iraola, antrenorul lui Liverpool, explică succesul Spaniei prin ideea de grup în detrimentul individului

Antrenorul echipei Liverpool, Andoni Iraola, consideră că succesul fotbalului spaniol şi al antrenorilor săi provine dintr-o cultură care prioritizează munca în echipă în detrimentul talentului individual, exemplificată de echipa naţională a lui Luis de la Fuente care s-a impus la Cupa Mondială din SUA, Mexic şi Canada, transmite EFE. Este ideea de grup în detrimentul […]

Acasa Recente Radio Județe