Emil Boc: "Referendumul de astăzi este pentru menținerea României în UE"
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu

Emil Boc: "Referendumul de astăzi este pentru menținerea României în UE"
Primarul Clujului, Emil Boc, a afirmat, după votul de duminică, că țara noastră se află în fața unui referendum important pentru viitorul său european. Potrivit declarațiilor sale, cetățenii aleg între continuarea parcursului european și ieșirea din Uniunea Europeană.
„Am votat fără echivoc, direct și explicit calea europeană”, a subliniat Boc. „Azi, la 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, avem de ales între a menține direcția spre vest sau a ne întoarce spre est. Lucrurile sunt simple și clare”, a declarat edilul.
Boc a expus și implicațiile acestei alegeri, menționând că „de la est ne-a venit sărăcia, comunismul, totalitarismul, 50 de ani de întoarcere a României în trecut”. El a remarcat că deși direcția spre vest nu este perfectă, este cu siguranță superioară celei către est. A adăugat că vrea ca România să aibă o „voce demnă în UE”, capabilă să influențeze mai mult decât în trecut.
De asemenea, Boc a reamintit definiția democrației dată de Abraham Lincoln, subliniind importanța participării active la vot. „Democrația este guvernarea poporului cu poporul și pentru popor. Avem nevoie de un popor activ la vot”, a accentuat el, adresându-se celor aproape 8,5 milioane de români care nu au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Tăcerea nu este o opțiune. Doar implicarea și atitudinea fiecăruia dintre noi pot face diferența”, a adăugat primarul. El a încurajat cetățenii să voteze cu pasiune, dar fără ură, subliniind că generearea unui viitor bun depinde de unitatea și cooperarea tuturor românilor.