Filmul surprizător al Pixar sugerează o cale de a scăpa de stagnare
Potrivit slate.com, filmele Pixar provocau de obicei râs zgomotos și lacrimi nostalgice, dar noul film Hoppers reușește să genereze, pentru prima dată, o reacție puternică din partea audienței. Scenariul prezentând evenimente naturale dure și emoționante se dovedește a fi o experiență unică, cu o poveste captivantă despre Mabel Tanaka, o tânără în căutarea confortului în mijlocul schimbărilor dificile din viața ei.
👉 Contextul vieții personajului principal și premisele poveștii
Mabel Tanaka (vocea lui Piper Curda), în vârstă de 19 ani, a apelat întotdeauna la natură pentru a-și calma emoțiile volatile, petrecând timp alături de bunica ei (Karen Huie) lângă un iaz liniștit. Însă, pe măsură ce Mabel trece de la adolescență la viața adultă, metodele ei de a face față problemelor dispar unul câte unul. Părinții ei se mută, bunica ei decedează, iar iazul, ultimul loc stabil din viața ei, este părăsit de animalele care îi aduceau atâta confort și este programat pentru a fi acoperit cu asfalt pentru o nouă autostradă.
Printr-o serie de coincidențe, Mabel descoperă că profesorul ei de biologie de la colegiu (Kathy Najimy) a dezvoltat o tehnologie care permite oamenilor să-și transfere conștiința în animale mecanice, cum ar fi castorii, o specie-cheie al căror baraj creează ecosistemul în care alte forme de viață de la iaz trăiesc. Așa că se conectează la un castor mecanic și începe să investigheze misterul dispariției animalelor din iaz și cum ar putea fi acestea readuse.
👉 Conflictele din lumea animalelor și influențele narative
Lumea pe care Mabel o descoperă în corpul său de castor nu este liniștită cum și-a imaginat. Deși animalele trăiesc în pace relativă, ele sunt și resemnate față de aspecte ale existenței pe care oamenii încearcă să le ignore. Când Mabel vede un urs încercând să înghită un castor adormit, se grăbește să oprească violența, dar atât ursul (Melissa Villaseñor), cât și prada sa (Eduardo Franco) contestă intervenția ei, pentru că un animal care trebuie să mănânce ar trebui să fie lăsat să se hrănească, iar unul prins ar trebui să se supună ca masă.
Din această interacțiune, reiese că animalele vorbesc aceeași limbă - să-i spunem "lingua fauna" - și împărtășesc aceeași cultură, cel puțin în interiorul tipurilor. Mamiferele interacționează cu mamiferele, insectele cu insectele, iar regnurile lor sunt literale, dar și taxonomice. Mamiferele sunt conduse de George (Bobby Moynihan), un castor cu o mică coroană aurie și o dispoziție veselă, atât de veselă încât nu s-a gândit niciodată să conteste de ce fostul lor cămin a devenit brusc imposibil de locuit.
Conștientă de adâncurile înșelăciunii umane, Mabel este suspicioasă față de noul zgomot care a făcut animalele să plece și descoperă rapid sursa: un copac metalic asemănător cu cele de transmisiune, ridicat de primarul Jerry (Jon Hamm), care se bazează pe Beaverton Beltway pentru a-și asigura realegerea. Această configurație devine familiară, în special dacă ai văzut filmul Pom Poko al lui Isao Takahata, unde un grup de câini ratoni schimbă forma umană pentru a preveni dezvoltarea teritoriilor lor, sau chiar The Wild Robot, care urmează un outsider mecanic ce învață limba naturii înainte de a uni animalele împotriva invadatorilor.
Cu toate că Hoppers se aliniază cu trope celebre ale Pixar, filmul se simte puțin mai puțin șlefuit decât majoritatea peliculelor recente ale studioului, fiind mai puțin grăbit să rămână ancorat în formulele și așteptările despre ce fac și ce nu fac filmele Pixar. Daniel Chong, care a lucrat la Pixar la începutul carierei sale, dar a plecat pentru a crea seria Cartoon Network We Bare Bears, nu este primul regizor care încearcă să îndrepte studioul într-o direcție diferită. Totuși, Hoppers ar putea fi un semn că tendințele încep să se schimbe.
Pete Docter, directorul creativ al Pixar, a confirmat recent informații anterioare conform cărora studioul a refăcut filmul Elio din 2025 pentru a elimina sugestiile că eroul său tânăr ar fi gay, pentru că acest lucru ar fi putut să forceze părinții să aibă conversații incomode cu copiii lor. Ajustările sunt mici, dar se adună. O glumă îndrăzneață, cum ar fi una în care un lebădă îndrăznește altor creaturi să „flape” și să descopere consecințele. O intrigă care trece de la absurditate la o prostie chiar deschisă, un omagiu adus anarhiei explozive a Looney Tunes.
Deși nu este suficient pentru a ridica Hoppers în rangul celor mai bune filme Pixar sau chiar pentru a îl depăși pe Turning Red ca cel mai bun din stagnarea post-Coco, este de menționat că Hoppers a avut cea mai bună deschidere la box office pentru un original Pixar în aproape un deceniu. Acest lucru sugerează că studioul nu trebuie să continue să producă doar versiuni ușor inferioare ale măreției sale anterioare, ci poate să deschidă porțile și să lase mai mult sânge proaspăt să intre.