Un şofer în vârstă de 21 de ani aflat sub influenţa alcoolului a fost reţinut după a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a intrat în trei maşini parcate regulamentar pe un bulevard din Capitală, scrie bucurestifm.ro. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 02:30, poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism care circula haotic pe Şoseaua Mihai Bravu, din direcţia Calea Vitan către Bulevardul Camil Ressu, comportamentul conducătorului auto fiind deviant şi punea în pericol siguranţa traficului rutier. „În acest context, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei. Conducătorul auto nu s-a conformat şi a accelerat, continuând deplasarea către Bulevardul Râmnicu Sărat. În dreptul unui imobil, şoferul a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat trei autoturisme parcate regulamentar. Echipajul de poliţie a intervenit imediat şi a blocat vehiculul, conform procedurilor legale. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a încercat să fugă, deschizând portiera stângă şi provocând avarii minore autospecialei de poliţie (zgâriere a barei-faţă). Poliţiştii au procedat la imobilizarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale”, se precizează în comunicat. La faţa locului a fost solicitat un echipaj din cadrul Brigăzii Rutiere pentru testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul testării DrugTest a fost negativ, menţionează poliţiştii. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind înregistrate victime.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.