Spectacolul „Magazinul de păpuşi” şi baletul „Don Quijote”, în iunie la Opera Naţională Bucureşti
Postat pe 01 Jun 2024
Update cu 7 luni în urmă
Timp de citire: 8 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Opera Naţională Bucureşti marchează Ziua Internaţională a Copilului prin două spectacole tematice de balet dedicate tinerilor. De la ora 13.00, publicul este invitat la spectacolul „Magazinul de păpuşi”, devenit deja tradiţional pentru Studioul de Balet pentru Copii şi Tineret al Operei Naţionale Bucureşti. Înfiinţată în anul 1982 de către fosta prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, Magdalena Rovinescu, şcoala de balet pentru copii funcţionează, de atunci, fără întrerupere. Sensibilă şi severă, Magdalena Rovinescu îi învaţă pe copii să se mişte cu eleganţă, să asculte muzica de balet, să aibă o ţinută dreaptă şi frumoasă, să-şi disciplineze paşii, să iubească muzica şi dansul, într-un cuvânt să contribuie la educaţia artistică şi la conturarea unei personalităţi de excepţie. Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, în regia artistică a Mihaelei Ţigănuş Vasilovici, va avea loc tot sâmbătă, de la ora 19.00. În cadrul programului artistic, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” prezintă elevi care au câştigat premii importante în cadrul Olimpiadei şi Concursurilor de Balet Naţionale şi Internaţionale. Pe scena Operei Naţionale Bucureşti vor evolua elevi din clasele V – XII cu momente solistice şi de ansamblu. Programul include fragmente din balete clasice, lucrări coregrafice contemporane şi de caracter şi suite de dansuri populare româneşti. În partea a treia a spectacolului se va prezenta actul al II-lea din baletul „Paquita” de Ludwig Minkus. Marţi, 4 iunie, de la ora 17.00, Foaierul Operei Naţionale Bucureşti găzduieşte concertul susţinut de către soliştii care au participat la masterclassul de canto liric realizat de soprana Barbara Frittoli. Născută la Milano, soprana italiană a absolvit Conservatorul „Giuseppe Verdi” cu cele mai mari onoruri. Frittoli a interpretat roluri principale – inclusiv Desdemona în „Otello” de Verdi sau Fiordiligi în „Così fan tutte” de Mozart – pe cele mai prestigioase scene lirice ale lumii, precum Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper şi Teatro alla Scala. Barbara Frittoli a colaborat cu dirijori renumiţi precum Riccardo Muti şi Claudio Abbado şi continuă să fie o figură proeminentă în lumea operei. Printre participanţii în cadrul masterclassului, s-au numărat Antonio Morariu, Chiara Salerno, Francisco Josè Munoz Bermudo, Gheorghe Palcu, Lina Tsiklauri, Ludovica Marcuzzi, Elena Iuliana Ioana, Nevena Goranova Rajkovic, Maria Elena Pepi, Vlad Alexandru Robu. Concertul este organizat de către Opera Naţională Bucureşti în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti şi Asociaţia Concetto Armonico – Festivalul „Vicenza in Lirica”. Miercuri, 5 iunie, de la ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti propune spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, după romanul lui Miguel de Cervantes şi libretul lui Marius Petipa. Ritm, culoare, atmosferă plină de viaţă specifică unui orăşel din Spania populat de personaje pitoreşti, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuţii de excepţie, toate acestea reprezintă ingredientele unui balet montat cu îndelungat succes pe scena Operei Naţionale Bucureşti. În mod evident, există mai multe versiuni ale baletului „Don Quijote” create în întreaga lume. Despre această coregrafie, semnată de Jaroslav Slavický, pe care o veţi admira pe prima scenă operistică a României, maestrul ceh de balet a declarat: „Coregrafia spectacolului se bazează pe versiunea Petipa-Gorski, cea mai bună versiune din toate timpurile, deoarece concepţia lor şi celebrele scene de dans au făcut ca acest balet să reziste în teatrele din toată lumea de mai bine de 150 de ani. Desigur, am ajustat, am scurtat sau am suprimat anumite fragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibă viteză şi ritm. Mi-am dorit o expunere a acţiunii clară şi logică, iar regizoral am urmărit un joc convingător, ca şi o descriere colorată a personajelor”. La Opera Naţională Bucureşti, baletul „Don Quijote” cunoaşte prima variantă în 1970, în coregrafia lui Vasile Marcu şi scenografia Ofeliei Tutoveanu Drăgănescu. În anul 2000, Mihai Babuşka oferă, în spiritul liniei clasice, o nouă adaptare coregrafică a baletului „Don Quijote”, în scenografia Adrianei Urmuzescu. Din echipa de realizatori a actualei montări de la Opera Naţională Bucureşti mai fac parte – alături de coregraful Jaroslav Slavický – Katerina Slavicka -Elšlégrovà (asistent coregrafie), Josef Jelinek (scenografie) şi Andreia Martinescu (asistent de scenografie). Joi, 6 iunie, de la ora 18:30, Foaierul Operei Naţionale Bucureşti găzduieşte o mică istorie folk-rock a Epocii de Aur. Acest spectacol literar-muzical este realizat şi dirijat de Smaranda Morgovan-Cristescu, cu participarea Corului de Copii al Operei Naţionale Bucureşti. Fondul muzical este inspirat de repertoriul formaţiilor Sphinx, Roşu şi Negru, Phoenix, Semnal M, Celelalte Cuvinte, Pasarea Colibri, Cargo, Alexandru Andrieş, Vama Veche, iar textele sunt semnate de Tudor Arghezi, Nicolae Iorga, Nicolae Labiş, Adrian Păunescu, Dan Verona, Adrian Hoajă.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat că este esențială adoptarea unei legi specifice pentru București, asemeni legislației existente în multe capitale europene. Potrivit declarațiilor sale, această lege ar reglementa coordonarea și relațiile administrative între Primăria Generală și primăriile de sector.
În cadrul unei conferințe de presă, Cseke Attila a subliniat importanța unei astfel de legi, menționând că discuțiile pe acest subiect vor avea loc în cadrul actualului
.
Guvernul României a anunțat că ziua de 2 mai 2025 va fi zi liberă pentru toți angajații din sectorul public. Decizia a fost luată în scopul de a crea o legătură între ziua liberă de joi, 1 mai, care este sărbătoare legală dedicată Zilei Muncii, și zilele de weekend, 3 și 4 mai.
„Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă, oferind astfel o oportunitate pentru
.
În perioada 13-19 ianuarie 2025, Opera Națională București va găzdui o serie de spectacole dedicate operelor celebre, la care publicul românesc este invitat să participe.
Pe 16 ianuarie, publicul va putea urmări opera "Tosca" de Giacomo Puccini, programată pentru ora 18:30. Aceasta este o dramă despre dragoste și sacrificiu, situată în Italia anului 1800, pe fundalul unor evenimente politice tumultoase. "Tosca" este asociată cu soprana română Hariclea Darclee, care a interpretat
.
În perioada sărbătorilor de iarnă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a impus amenzi semnificative în valoare totală de 1,7 milioane de lei, ca urmare a neregulilor descoperite în unitățile de cazare și în restaurante. Potrivit lui Sebastian Hotca, vicepreședinte ANPC, au fost emise 607 avertismente și s-a decis oprirea definitivă a comercializării unor produse neconforme, în valoare de 800.000 de lei. De asemenea, 49 de operatori economici au fost
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.