Industria europeană de armament trece printr-o expansiune accelerată fără precedent în ultimele decenii, dezvoltând peste 7 milioane de metri pătraţi de noi spaţii industriale, un program de reînarmare de proporţii istorice, conform Ziarul Financiar. Potrivit unei analize Financial Times bazate pe date radar satelitare provenite din peste 1.000 de treceri ale sateliţilor Sentinel-1, construcţiile la fabricile de armament din Europa au intrat într-un ritm frenetic după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022. Studiul a acoperit 150 de facilităţi aparţinând a 37 de companii, vizând în special producţia de muniţie şi rachete – două dintre principalele blocaje în sprijinul militar acordat Kievului. Datele arată că promisa renaştere a apărării europene, alimentată de subvenţii publice masive, nu mai este doar o chestiune de declaraţii politice sau promisiuni bugetare: transformarea este deja vizibilă în planul concret al infrastructurii. Această expansiune vine în timp ce guvernele UE dezbat cum să menţină fluxul de arme către Ucraina şi, simultan, să-şi refacă propriile stocuri, în contextul unei posibile diminuări a angajamentului Statelor Unite. Extinderea masivă a capacităţilor de producţie sugerează o schimbare generaţională: trecerea de la producţia strictă de timp de pace la construirea unei baze industriale capabile să susţină un conflict de lungă durată. „Acestea sunt schimbări profunde şi structurale, care vor transforma industria de apărare pe termen mediu şi lung. Când începi să produci masiv obuze, fluxul de metale şi explozibili devine stabil, iar costurile şi complexitatea fabricării rachetelor scad”, a declarat William Alberque, fost director NATO pentru controlul armamentelor. Majoritatea grupurilor din industrie au refuzat să comenteze concluziile, invocând motive de securitate. Suprafeţele în lucru au crescut de la 790.000 mp în perioada 2020-2021 la 2,8 milioane mp în 2024-2025. Imaginile confirmă noi clădiri, drumuri asfaltate, şantiere de excavare şi infrastructură complet nouă.
În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat 6.067 de acțiuni pentru protejarea cetățenilor și 1.361 de misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență, iar peste 700 de șoferi considerați un potențial pericol pentru siguranța rutieră au fost retrași din trafic. Potrivit unui comunicat al MAI transmis, duminică, AGERPRES, efectivele MAI au prins în flagrant și 202 autori de infracțiuni. Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului
.
Segmentul de distribuție al carburanților din cadrul grupului Rompetrol (KMG International), a consemnat o creștere masivă a profitului în primele șase luni ale anului: plus 76%, potrivit economica.net. “În semestrul I 2025 cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat 1,65 miliarde USD în creștere cu 7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterii cantităților vândute. Se poate observa o creștere semnificativă a vânzărilor
.
Pacienţii vor putea raporta, de la 1 septembrie, cazurile în care au fost redirecţionaţi abuziv către un cabinet privat, de la spitalul public, transmite News.ro. Sesizările vor putea fi făcute printr-un formular online, aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, care va conţine următoarele date: spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul privat indicat, costurile impuse. Ulterior, aceste sesizări vor fi analizate printr-un control comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, astfel încât
.
Şir de tragedii pe litoral, unde a fost astăzi steag roşu. Un turist de 35 de ani s-a înecat la Jupiter, după ce s-a aruncat în marea agitată crezând că un copil luat de valuri este fiul său. Mulţi oameni nu au înţeles, însă, pericolul. Opt turişti au fost salvaţi de la moarte în ultima clipă. După puţin timp, unii s-au întors să înfrunte valurile de doi metri, relatează observatornews.ro.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.