Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București lansează, începând cu anul universitar 2025 – 2026, cursul postuniversitar ”Comunicare și Interpretare în Limba Semnelor Române”, singurul acreditat de Ministerul Educației și Cercetării care oferă calificarea de interpret în limba semnelor române (LSR). Absolvenții cursului vor putea deveni interpreți în instituții publice, instanțe, televiziuni, la evenimente, în școli speciale în condițiile în care legislația în vigoare obligă autoritățile, instituțiile și organizațiile publice și private să pună gratuit la dispoziția persoanelor surde și/sau hipoacuzice interpreți autorizați în LSR. Potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES, cursul se desfășoară modular, în weekend-uri, în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, iar înscrierile sunt deja deschise. ”FJSC continuă să-și dezvolte oferta educațională atât la nivel de licență și master, cât și la nivel postuniversitar propunând programe inovatoare care răspund nevoilor actuale și viitoare ale pieței. Cursul postuniversitar ‘Comunicare și Interpretare în Limba Semnelor Române’ este construit pe baza succesului disciplinei facultative de specialitate care este deja predată la noi de 7 ani și reunește un colectiv didactic format din experți recunoscuți în LSR și surdocecitate, în comunicare și psihologie. Le doresc succes cadrelor didactice care vor preda la acest postuniversitar și viitorilor profesioniști calificați pentru interpretarea în limba semnelor române”, a declarat decanul FJSC, Romina Surugiu, citată în comunicat. Profesia de interpret în limba semnelor române se află pe lista profesiilor reglementate din România, conform Anexei 2 a Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, iar legislația în vigoare – Legea nr. 27/2020 privind limba semnelor române – obligă autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private, să pună gratuit la dispoziția persoanelor surde și/sau hipoacuzice interpreți autorizați în LSR. ”Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării este prima instituție de învățământ superior care oferă această calificare printr-un program postuniversitar dedicat. Acesta este construit pe baza experienței de predare în cadrul facultății din ultimii 7 ani a cursului facultativ ‘Comunicare în Limbaj Mimico-Gestual’ și beneficiază de expertiza vastă în LSR și comunicare a mai multor cadre didactice universitare, interpreți autorizați, experți în LSR și psihologi”, informează sursa citată. Cursul conține 228 de ore de activitate teoretică și practică și beneficiază de 19 credite transferabile. Printre disciplinele din planul de învățământ se numără Comunitatea și cultura surzilor – identitate, apartenență și relația cu societatea, Psihologia persoanei cu deficiențe de auz, Specificul interpretării consecutive și simultane în/din limba semnelor române, Platforme asistive pentru surzi și hipoacuzici. Generare de instrumente online de lucru pentru interpreți, Cultură vizuală. Înscrierea la curs se face până la data 15 septembrie 2025 pe baza unei scrisori de intenție de aproximativ 700 de cuvinte, iar detalii despre admitere și curs se pot obține accesând link-ul https://fjsc.unibuc.ro/comunicare-si-interpretare-in-limba-semnelor-romane.
România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare, investiții care urmează să fie finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE). Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria Primului-Ministru, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale,
.
Scumpirile din ultimul an și instabilitatea economică i-au determinat pe români să adopte o atitudine mai conservatoare față de cheltuielile neesențiale, inclusiv vacanțele. Astfel, conform unui sondaj realizat de tbi bank, la nivel național, peste 75% dintre români afirmă că își vor finanța concediul din acest an exclusiv din economiile personale, semn că ideea de „vacanță fără griji” începe, mai mult ca niciodată, cu liniștea financiară. Pentru alți 4,3% dintre
.
Într-o lume a artei în continuă transformare, un artist român a reușit să rescrie istoria printr-o performanță uluitoare. Cristian – Daniel – Sabin Vasile a depășit recordul mondial deținut de Pablo Picasso, cu un total impresionant de 176.106 lucrări de artă, dintre care fac parte picturi pe pânză, carton sau în format digital, desene, caricaturi, ilustrații de carte și sculpturi. Cristian – Daniel – Sabin Vasile dovedește că pasiunea, răbdarea
.
Administrația Sectorului 1 a primit 130 de propuneri de proiecte pentru finanțare nerambursabilă din bugetul local, suma totală alocată este de șapte milioane de lei, dintre care cinci milioane de lei sunt destinați proiectelor cu impact general în Sectorul 1, iar două milioane de lei – celor desfășurate la nivelul cartierelor. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, suma este de 100.000 de lei/cartier. Un număr de 127
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.