Administrația Sectorului 1 a primit 130 de propuneri de proiecte pentru finanțare nerambursabilă din bugetul local, suma totală alocată este de șapte milioane de lei, dintre care cinci milioane de lei sunt destinați proiectelor cu impact general în Sectorul 1, iar două milioane de lei – celor desfășurate la nivelul cartierelor. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, suma este de 100.000 de lei/cartier. Un număr de 127 de asociații și fundații care desfășoară activități non-profit au aplicat, în ultimele săptămâni, pentru a obține finanțare nerambursabilă din bugetul local al Sectorului 1 pentru proiectele lor. Interesul ridicat din partea societății civile reflectă dorința de implicare în dezvoltarea locală, în domenii-cheie precum tineret, educație, cultură, sport și protecția mediului. Finanțarea va fi alocată pentru activități educaționale non-formale, conferințe, ateliere, tabere de leadership, festivaluri, spectacole de teatru, expoziții, evenimente muzicale și artistice, campionate și competiții sportive (inclusiv pentru copii sau persoane cu dizabilități), precum și proiecte de ecologizare, reciclare creativă, educație climatică și inițiative comunitare care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții în Sectorul 1. Toate proiectele finanțate se vor implementa până la finalul anului 2025. Finanțarea din bugetul local acoperă până la 90% din valoarea totală a proiectelor. Plafonul maxim acordat este de 100.000 de lei pentru proiectele cu impact la nivel de cartier și de până la 300.000 de lei pentru cele care se adresează întregului sector. Comisia de evaluare va analiza proiectele depuse și va publica rezultatele conform calendarului procedurii de selecție. ‘Colaborarea cu cetățenii pentru a stabili unde și cum ar trebui cheltuiți banii publici a fost un lucru pe care l-am făcut încă dinainte de a fi primarul Sectorului 1. Cred cu tărie că oamenii trebuie implicați, co-interesați și atrași să sprijine administrația publică. Să ne facă mai buni. Să ne sprijine prin crearea de proiecte necesare comunităților locale. Și mă bucur că putem și noi să îi sprijinim oferind finanțare pentru ca aceste proiecte să devină realitate’, a declarat primarul George Tuță.
Într-o lume a artei în continuă transformare, un artist român a reușit să rescrie istoria printr-o performanță uluitoare. Cristian – Daniel – Sabin Vasile a depășit recordul mondial deținut de Pablo Picasso, cu un total impresionant de 176.106 lucrări de artă, dintre care fac parte picturi pe pânză, carton sau în format digital, desene, caricaturi, ilustrații de carte și sculpturi. Cristian – Daniel – Sabin Vasile dovedește că pasiunea, răbdarea
.
Meteorologii anunță că valul de căldură din București continuă și mâine cu temperaturi de până la 39 de grade Celsius și că indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În urma avertizării de cod portocaliu, vă reamintim care sunt punctele noastre de prim ajutor și cele de distribuire a apei potabile în perioadele de caniculă. Puncte de prim ajutor cu asistență medicală și apă potabilă Aceste
.
Ministerul Culturii anunță o schimbare importantă privind accesul la marile evenimente culturale: o parte semnificativă a locurilor rezervate până acum pentru invitați oficiali vor fi puse la dispoziția publicului larg. Primul eveniment care va aplica această măsură este Festivalul Internațional „George Enescu”, ce va avea loc în această toamnă, arată stirileprotv.ro. Aproape jumătate dintre invitațiile de protocol vor fi transformate în bilete cu reducere de 50%, destinate elevilor, studenților și
.
Teatrul „Stela Popescu” şi-a desfășurat stagiunea între 1 septembrie 2024 și 11 iulie 2025, a organizat un număr total de 81 de evenimente și a fost invitat la 10 festivaluri de profil. Noutățile stagiunii 2024–2025 au fost premierele Moarte la Teatrul de revistă, Lampio și grăuntele de lumină – spectacol imersiv pentru copii, produs în parteneriat cu MINA Museum – şi Cerere în căsătorie. Spectacole cu premiere în stagiunile precedente.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.