Emanuel Gyenes concurează pentru a 16-a oară în Raliul Dakar, în postura de „Legendă Dakar”
Emanuel Gyenes, cunoscut ca Many Gyenes, participă în 2026 la cea de-a 16-a ediție a Raliului Dakar, unde concurează la clasa moto și poartă titlul de „Legendă Dakar”, acordat în 2020. Site-ul oficial al competiției notează că pilotul din Satu Mare este cel mai titrat motociclist român în cursele off-road, cu o experiență de 18 ani în motorsport.