ANM anunță temperaturi mai calde la început de săptămână și răcire cu precipitații de Crăciun
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) transmite că primele două zile ale acestei săptămâni vor fi mai calde decât în mod obișnuit pentru această perioadă, însă vremea se va răci semnificativ în Ajunul Crăciunului la nivelul întregii țări, cu ploi, lapoviță și ninsoare, conform prognozei pentru următoarele două săptămâni. Temperatura va scădea, iar precipitațiile vor fi mai intense în zilele de 24 și 25 decembrie.