Messi, numit cel mai bun jucător al etapei a opta în MLS
Starul argentinian Lionel Messi, căpitanul echipei Inter Miami, a fost declarat cel mai bun jucător al etapei a opta din Major League Soccer (MLS) după o prestație excelentă în meciul împotriva formației Colorado Rapids, care s-a încheiat cu victoria echipei sale, scor 2-3. Informația a fost comunicată luni de Liga profesionistă nord-americană de fotbal, conform EFE.