Reacția rectorului UMF Iaşi, după discursul critic al unei absolvente la ceremonia finalului de an
Conducerea UMF Iaşi susţine că discursul critic al unei absolvente la ceremonia de absolvire a universităţii a afectat caracterul festiv al evenimentului, reprezentanţii universităţii precizând că problemele trebuiau semnalate în timp util pentru a se putea interveni. Rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, a afirmat, vineri, că festivitatea de absolvire este un moment „colectiv şi festiv”, dedicat tuturor absolvenţilor, familiilor acestora şi cadrelor didactice şi că „alegerea acestui moment pentru formularea unor afirmaţii grave, generalizatoare şi neînsoţite de exemple concrete a modificat inevitabil caracterul festiv al ceremoniei şi a afectat experienţa unor absolvenţi care nu s-au regăsit în imaginea prezentată”, relatează News.ro.