În weekendul 12-13 iulie, Calea Victoriei devine din nou arteră pietonală şi scenă culturală în aer liber, invitând bucureştenii la un nou episod din „Străzi Deschise – Bucureşti”. Timp de două zile, Calea Victoriei va fi animată de spectacole, expoziţii şi momente artistice, într-un traseu coordonat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Spectacole stradale şi animaţie pentru toate vârstele În ambele zile de weekend, Teatrul de Animaţie Ţăndărică propune un moment de teatru nonverbal şi ludic cu „Freestyle Puppetry”, un spectacol de animaţie cu păpuşi ce aduce magia străzii în mijlocul oraşului. Sâmbătă seara, Circul Metropolitan Bucureşti revine cu o paradă stradală spectaculoasă, urmată de un minishow de acrobaţie în faţa Palatului Telefoanelor, promiţând momente memorabile pentru publicul de toate vârstele. Literatură şi creativitate pentru cei mici Duminică în prima parte a zilei, la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, copiii sunt invitaţi să participe la „Jucăria de vorbe”, un atelier literar coordonat de Oana Oros, ce stimulează imaginaţia şi jocul cuvintelor într-un cadru relaxat şi creativ. Artă şi patrimoniu, în mijlocul oraşului Pe tot parcursul weekendului, vizitatorii pot descoperi două expoziţii permanente găzduite de Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” (accesul se face pe bază de bilet, între orele 10:00-17:30). În spaţiul exterior al muzeului poate fi vizitată gratuit o retrospectivă fotografică în aer liber, dedicată operei artistului Dragoş-Radu Dumitrescu, activă între orele 10:00-18:00. Restricţii rutiere: Calea Victoriei, Strada Piaţa Amzei şi Strada Christian Tell În cadrul programului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 12 şi 13 iulie, între orele 10:00 şi 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Ştirbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete. Strada Piaţa Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei şi Piaţa Amzei) şi Strada Christian Tell (segmentul cuprins între Str. Biserica Amzei şi str. Piaţa Amzei) devin pietonale în zilele de 12 şi 13 iulie, între orele 10:00 şi 22:00. *** Proiectul „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti . Proiectul este susţinut de PPC România, NEPI Rockcastle, Promenada Mall şi Mega Mall Bucureşti, în calitate de parteneri. PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE – BUCUREŞTI, PROMENADĂ URBANĂ” 2025 WEEKEND #11 | 12-13 IULIE 2025 SÂMBĂTĂ, 12 IULIE 2025 Calea Victoriei Programul artistic de pe Calea Victoriei este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” (cu bilet) – expoziţii permanente 10:00 – 18:00: Retrospectivă dedicată artei fotografului Dragoş-Radu Dumitrescu – expoziţie tematică outdoor Calea Victoriei nr. 45 18:00 – 19:00: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animaţie (Teatrul de Animaţie Ţăndărică) Calea Victoriei nr. 13 19:00 – 20:00: Paradă stradală şi minishow de acrobaţie (Circul Metropolitan Bucureşti) DUMINICĂ, 13 IULIE 2025 Calea Victoriei Programul artistic de pe Calea Victoriei este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” (cu bilet) – expoziţii permanente 10:00 – 18:00: – Retrospectivă dedicată artei fotografului Dragoş-Radu Dumitrescu – expoziţie tematică outdoor Calea Victoriei nr. 110 11:00 – 13:00: „Jucăria de vorbe” – atelier literar, coordonator Oana Oros (Muzeul Naţional al Literaturii Române) Calea Victoriei nr. 45
Wizz Air va aloca o a doua aeronavă bazei sale operaționale de la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu în luna octombrie a acestui an, anunță compania aeriană. Începând cu 26 octombrie 2025, patru rute către Milano Bergamo, Barcelona, Bruxelles-Charleroi și Torino vor fi operate atât de la Otopeni, cât și de la Băneasa, în timp ce alte cinci rute vor fi operate exclusiv de la Băneasa către Basel,
.
Pompierii bucureșteni intervin, joi, cu 14 autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe locuințe și anexele acestora, pe strada Doamna Stanca din Sectorul 1, București. ”La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 350 mp, cu posibilitatea de propagare la vecinătăți”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Pentru
.
Carrefour România introduce, în premieră, în hipermarketul din Corbeanca, Smart Cart, un cărucior inteligent care funcţionează ca un asistent de cumpărături integrat. Sistemul optimizează traseul în magazin, afişează produsele disponibile în magazin şi valoarea coşului de cumpărături în timp real. Pentru a utiliza Smart Cart, clienţii trebuie să se autentifice în platforma de loialitate Act for Good, disponibilă în aplicaţia mobilă Carrefour. Lista de cumpărături se creează direct pe ecranul
.
Primăria Sectorului 6 invită bucureștenii să descopere un colț de paradis urban în Serele Exotice din Parcul Drumul Taberei, un spațiu natural spectaculos, perfect pentru o escapadă răcoritoare, indiferent de sezon. 📍 În interiorul celor 7 pavilioane tematice, vizitatorii se pot bucura de temperaturi ideale, între 18 și 25 de grade Celsius, și de o diversitate impresionantă de plante din toate colțurile lumii. ”Sunt un refugiu atât iarna, cât și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.