Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 10.00, iar printre proiectele pe care urmează să se le dezbată se numără: înființarea liniei de transport turistic, modernizarea a 12,9 kilometri conducte de termoficare sau consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a patru imobile. * Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate proiectul care prevede înființarea liniei de transport public de călători în scop turistic ‘Bucharest City Tour’. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov va fi împuternicită să emită licențele de traseu pentru autobuzele de tip ‘double decker’ (cu două nivele), deținute de către STB. * Pe ordinea de zi mai figurează patru proiecte pentru consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a unor imobile. Este vorba despre documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții pentru clădiri de la următoarele adrese: str. Filitti nr. 5, B-dul Hristo Botev nr. 29, str. Doamnei nr. 3 și nr. 5. Proiectele sunt finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Lucrările ar urma să fie finalizate în doi ani. * CGMB urmează să aprobe studiul de fezabilitate pentru modernizarea a 12,9 kilometri magistrale de termoficare. Propunerea vizează reabilitarea a patru obiective din cadrul magistralelor (III Sud, I Sud, I – III Vest) și se bazează pe fondurile provenite de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea totală a investiției este de 350 de milioane de lei, TVA inclus. Durata de implementare a proiectului este de doi ani. * Proiectul de rectificare bugetară prevede creșterea veniturilor Municipiului București cu 37,3 milioane lei, în principal pe seama majorării subvențiilor de la bugetul de stat pentru aparatura medicală (22,1 milioane lei). Bugetul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic va fi suplimentat cu 14,46 milioane lei, în baza veniturilor primite de la Uniunea Europeană, din derularea contractelor de finanțate prin PNRR, precum și Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat. În programul de investiții se includ două obiective noi: modernizarea depourilor Titan și Colentina. De asemenea, în bugetul DGASMB se introduce proiectul care prevede instalarea unor centrale fotovoltaice pe două clădiri publice (cu finanțare nerambursabilă). * Primăria Sectorului 1 vrea să preia în administrare zona din jurul fostului Stadion Tineretului și Ștrandului Tineretului, în vederea amenajării unui parc sportiv. CGMB urmează să solicite Guvernului emiterea unei hotărâri pentru trecerea imobilului aflat în domeniul privat al statului și administrarea Agenției Naționale pentru Sport în domeniul privat al Municipiului București și în administrarea Sectorului 1, în vederea realizării unui parc sportiv. Sumele pentru realizarea parcului sportiv se vor asigura din bugetul Sectorului 1 sau alte fonduri legal constituite. * Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate și un regulament pentru procedura de închiriere, prin licitație publică, a spațiilor cu destinație medicală/comercială gestionate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Criteriile de atribuire a contractului de închiriere vor fi: cel mai mare nivel al chiriei, capacitatea economico-financiară a ofertanților, protecția mediului înconjurător, condiții specifice impuse de natura bunului închiriat. * Mai multe instituții bucureștene vor fi dotate cu defibrilatoare și dispozitive pentru defribrilator tip AED. Propunerea prevede darea în folosință gratuită, prin contract de împrumut de folosință (comodat), a unui număr de 18 defibrilatoare și 18 dispozitive pentru defibrilator tip AED. Contractul va avea o durată de cinci ani. * Primăria Capitalei va aloca în 2025 o sumă totală de două milioane de lei pentru activități nonprofit de interes local, din domeniul protecția mediului înconjurător și animalelor. Programul de finanțare nerambursabilă își propune să sprijine inițiative și acțiuni ale persoanelor fizice, ale asociațiilor și fundațiilor din Municipiul București. * Vor fi luate în discuție și patru proiecte de hotărâre prin care sunt modificate tarifele practicate de teatrele Bulandra, Metropolis și Teatrul Evreiesc de Stat, dar și de Centrul de Cultură ‘Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului’. * Consiliile Locale ale sectoarelor 2 și 5 urmează să fi împuternicite să se asocieze cu Metrorex și Consiliul Județean Ilfov în vederea realizării Magistralei M7 de metrou, Voluntari – Bragadiru. * Consiliul Local al Sectorului 2 intenționează se asocieze cu Asociația Parcul Natural Văcărești, în vederea derulării în comun a activităților de identificare, instituire și management al terenurilor cu regim de arie naturală protejată de interes local de pe raza sectorului. * Consiliul Local Sector 1 ar putea fi împuternicit să se asocieze cu Asociația Somaro – Magazinul Social, în vederea realizării în parteneriat a proiectului ‘SOMARO – Magazin Social’.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Modern Family România vă invită pe 29 iunie 2025, între 10:00 și 19:00, la o nouă ediție Kids & Family SIESTA, un festival în aer liber dedicat familiei, plin de bucurie, descoperiri și distracție pentru toate vârstele! Playful Area – zona scenă cu spectacol și voie bună! Program: 10:30 – Show explozie de știință: pastă de dinți pentru elefanți și baloane de
.
Echipele de intervenție din Sectorul 5 au acționat prompt în zona Zețarilor, unde a fost semnalată o problemă ce necesita rezolvare urgentă. Potrivit unui anunț oficial, lucrările de reparații locale au fost finalizate în cel mai scurt timp posibil. Reprezentanții echipei de Infrastructură S5 au tratat cu prioritate situația apărută, mobilizând resursele necesare pentru remedierea defecțiunilor. Intervențiile rapide din teren reprezintă un element esențial pentru buna funcționare a infrastructurii urbane
.
„Violența verbală asupra femeilor, glumele proaste și derapajele trebuie să înceteze! Nu putem tolera asemenea comportamente extrem de periculoase.”, a notat Gabriela Firea într-o postare pe Facebook. ” Zilele trecute am vorbit despre tinerele mame ucise cu bestialitate, despre sutele de cazuri de femei abuzate. Am reacționat imediat și am trimis sesizări către Comisia Europeană, cerând acțiuni mai ferme pentru combaterea violenței împotriva femeilor. Acum, asistăm la o avalanșă de
.
Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită joi, în București, printr-o ceremonie care va avea loc în Piața Tricolorului, zona Palatului Cercului Militar Național. În cadrul acestui eveniment, organizat de Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Instituția Prefectului Capitalei și Primăria Municipiului București, Drapelul Național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului Național, informează miercuri MApN. Ceremonia are loc de la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.