Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a demarat miercuri lucrările de construire a celui mai nou ansamblu medical destinat diagnosticării, tratamentului şi cercetării tuberculozei. Noul centru de specialitate, ce va funcţiona în subordinea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va fi edificat în Calea Şerban Vodă nr. 189. La finalul lucrărilor, instituţia va deveni o structură spitalicească ce va îndeplini toate cerinţele europene în materie şi va acoperi, astfel, o necesitate stringentă şi o urgenţă de sănătate publică, în condiţiile în care, în acest moment, România este ţara Uniunii Europene cu cea mai mare incidenţă a TBC (de 4 ori peste media UE) şi cu o rată a mortalităţii de 6,5 ori mai mare decât media din Uniunea Europeană (5,1 decese la fiecare 100.000 de locuitori). „Nu uit nicio clipă că sunt medic. Creşterea calităţii serviciilor medicale, mai ales după pandemia Covid-19, a devenit o prioritate pentru România. De aceea a apărut PNRR-ul, o şansă pentru dezvoltarea României, în general, pentru Bucureşti în mod deosebit, pentru că aici vin foarte mulţi oameni să se trateze. Ca urmare a acestor priorităţi, mă simt extrem de onorat să mă alătur demersului iniţiat de Ministerului Sănătăţii şi de Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ de a realiza împreună, în parteneriat, acest nou spital de 115 paturi. Nu este singurul demers de această natură, pentru că, aşa cum am mai spus, avem în lucru o maternitate, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă Bucureşti, şi nu numai, pornim Spitalul de Stomatologie, dar, în acelaşi timp am realizat şi o staţie de ambulanţă şi de pompieri, urmând ca în cursul anului următor să avem gata, în imediata vecinătate a acestui spital, încă o staţie de pompieri şi ambulanţă. Aşadar, este o obligaţie a autorităţilor statului, indiferent care sunt ele, o au faţă de cetăţeni, pentru a face tot ce este omeneşte posibil pentru a crea o infrastructură medicală de calitate. Vreau să mulţumesc încrederii acordate de către colegii de la institut, vreau să mulţumesc, încă o dată, ministrului Sănătăţii, pentru eforturile făcute şi sunt convins că această echipă, împreună, nu are cum să dezamăgească”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4. Noua facilitate medicală va fi construită de la zero, pe terenul pe care au existat clădirile „Zerlendi” ale Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, vechi de 130 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare. Starea deplorabilă în care aceste spaţii, construite în 1894, se află a fost, de altfel, şi motivul pentru care au fost complet închise, în anul 2020. Începând de astăzi, timp de maximum trei luni de zile, clădirile vor fi dezafectate, pentru ca, ulterior, în locul lor, constructorul să demareze lucrările la noul spital. Prezentă la eveniment, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul Marius Nasta, a spus: „Ne aflăm azi într-un moment important. Mai bine spus într-un moment necesar, pentru că momentul important o să-l anunţăm peste 2 ani, eu, sau cine va fi în locul meu! Un moment necesar pentru pacienţii care sunt bolnavi de tuberculoză sau alte boli pulmonare. Un moment necesar pentru a oferi pacienţilor trasee adecvate, condiţii de siguranţă, un moment necesar pentru personalul medical care trebuie să se simtă apreciat şi valorizat, inclusiv prin condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea. Mulţumesc tuturor celor care sunt alături de acest proiect, ca Zerlendi să devină primul spital construit din fonduri europene şi sper ca peste 2 ani să fim chiar în faţa unui moment important!”. Construcţia de la zero a Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei va fi finanţată în integralitate prin PNRR, iar edificarea acestuia va costa aproximativ 72 de milioane de euro. Noul spital de pneumoftiziologie va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă, trei săli de operaţie şi laboratoare de cercetare şi analize. În plus, noul spital va beneficia şi de următoarele funcţiuni: – Bloc Operator cu 3 săli de operaţie – Staţie centrală de sterilizare – Laborator de analize medicale – Laborator de cercetare – Laborator anatomie patologică – Ambulatoriu – Imagistică şi Radiodiagnostic – ecografie, CT, aparat RX standard – Compartiment de primire urgenţe de specialitate CPU-S.
În concluzie, declarațiile lui Nicușor Dan indică dorința de a avansa alegerile locale, în același timp subliniind că stabilitatea coaliției este esențială pentru funcționarea normală a administrației municipale și pentru buna colaborare între partide.
Până la finalul zilei de joi, Nicușor Dan a declarat la Antena 1 că își dorește ca alegerile pentru Primăria Capitalei să aibă loc cât mai curând, subliniind în același timp că prioritatea este stabilitatea coaliției și
.
Peste 270 de designeri din 40 de țări vor participa la cea de-a șasea ediție a Romanian Jewelry Week, programată între 1 și 5 octombrie. Organizatorii promit un eveniment marcant pentru bijuteria contemporană, cu expoziții, conferințe și ateliere în numeroase spații bucureștene.
Invitatul special al ediției este designerul, curatorul și profesorul polonez Sławomir Fijałkowski, cu peste 30 de ani în arta bijuteriei. Lucrările sale îmbină măiestria tradițională cu tehnologiile avansate, iar
.
Linia 203 va funcționa pe traseul de bază între terminalul ‘Cartier Greenfield’ și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Victoriei, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei. Celălalt sens nu se modifică.
Autobuzele liniilor 100, 203 și 205 vor circula pe trasee modificate, de vineri (ora 22:00) până luni (ora 7:00), când traficul pe Șos. Kiseleff, între Str. Arhitect Ion Mincu și
.
Bulgaru, jucătoare română în vârstă de 26 de ani, era a cincea favorită a turneului ITF de la Viena. Ea s-a impus după un meci lung de trei ore, calificându-se în sferturi.
Jucătoarea Miriam Bulgaru s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ITF de la Viena (W75), dotat cu premii de 60.000 de dolari, după ce a învins-o pe finlandeza Laura Hietaranta cu 6-0, 6-7 (5/7), 6-1.
Bulgaru (26 de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.