Premierul Ilie Bolojan a discutat cu ministrul Economiei, Radu Miruță, despre situația președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, aflat sub control judiciar. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat miercuri că o decizie urmează să fie luată și anunțată în perioada următoare. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control. Printre obligațiile pe care le are Popescu Piedone în cadrul controlului judiciar este și cea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, și anume cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare
.
Pacienții oncologici din București pot beneficia de un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă pacienților oncologici din București un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru un pachet de servicii esențiale de recuperare: • 10 ședințe de kinetoterapie • 10 ședințe de drenaj limfatic manual • 10 ședințe de
.
Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că decizia porim-ministrului a fost luată după analiza actelor primite de la ANPC și Direcția Națională Anticorupție din care rezultă că Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu. Atribuțiile de președinte al ANPC vor fi
.
Societatea de Transport București (STB SA) anunță o creștere semnificativă a numărului de abonamente emise în primele șase luni ale anului 2025. Această tendință este susținută de campaniile de informare desfășurate de STB, care au evidențiat beneficiile abonamentelor – de la economie și confort, până la flexibilitate. Totodată, crește și numărul celor care preferă plata digitală, dovadă că publicul apreciază soluțiile moderne și rapide de acces la serviciile de transport.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.