O femeie în vârstă de 30 de ani, angajată a Penitenciarului Rahova, a fost prinsă conducând sub influența substanțelor interzise pe străzile din București. Aceasta nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fost urmărită de un echipaj prin centrul orașului, înainte de a fi blocată în trafic. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:30. Femeia avea mașina parcată în apropierea Pieței Constituției, acolo unde era organizat un concert. Organizatorii evenimentului au rugat-o să părăsească zona, întrucât nu avea voie să rămână acolo. În momentul în care a plecat, femeia ar fi intrat cu mașina în mai multe garduri de protecție amplasate în zonă. La fața locului au intervenit jandarmii, iar ulterior s-a apelat numărul de urgență 112, femeia fiind dată în urmărire. Femeia a continuat deplasarea pe Splaiul Independenței, unde a fost interceptată de un echipaj al Secției 17 Poliție. Deși polițiștii i-au făcut semn să oprească, șoferița a ignorat semnalele și și-a continuat drumul. A fost urmărită de oamenii legii, dar a fost oprită abia după câțiva kilometri, în zona Parcului Izvor, de către un alt echipaj, de la Secția 27 Poliție. Femeia a colaborat cu polițiștii, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță interzisă. Testul cu aparatul etilotest a ieșit negativ. Ulterior, ea a fost dusă la secția de poliție, apoi la Institutul de Medicină Legală, pentru prelevarea de probe biologice. Deși nu a opus rezistență, femeia a avut un comportament ciudat, susținând că ar fi fost urmărită de un bărbat înarmat. Acest lucru le-a trezit suspiciuni polițiștilor. Având în vedere comportamentul femeii, ea a fost transportată și internată la Spitalul Obregia, unde se află și în prezent. Potrivit informațiilor, femeia lucrează în sistemul penitenciar, fiind angajată la Penitenciarul Rahova. În 2023, a fost transferată de la Penitenciarul Vaslui către Biroul de Evidență Deținuți din cadrul Rahova. Femeia nu a avut abateri disciplinare și, conform ultimului control psihologic, era aptă să își exercite funcția.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare
.
Pacienții oncologici din București pot beneficia de un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă pacienților oncologici din București un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru un pachet de servicii esențiale de recuperare: • 10 ședințe de kinetoterapie • 10 ședințe de drenaj limfatic manual • 10 ședințe de
.
Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că decizia porim-ministrului a fost luată după analiza actelor primite de la ANPC și Direcția Națională Anticorupție din care rezultă că Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu. Atribuțiile de președinte al ANPC vor fi
.
Societatea de Transport București (STB SA) anunță o creștere semnificativă a numărului de abonamente emise în primele șase luni ale anului 2025. Această tendință este susținută de campaniile de informare desfășurate de STB, care au evidențiat beneficiile abonamentelor – de la economie și confort, până la flexibilitate. Totodată, crește și numărul celor care preferă plata digitală, dovadă că publicul apreciază soluțiile moderne și rapide de acces la serviciile de transport.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.