Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, anunță că a semnat marți contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, produse de unul dintre cei mai importanți constructori de vehicule electrice din lume. Continuăm astfel modernizarea transportului public din Capitală”. „Noile troleibuze au o lungime de 12 metri și o capacitate de transport de până la 93 de pasageri, dintre care 32 pe scaune. Acestea beneficiază de autonomie de minimum 20 km fără alimentare de la rețea, datorită unui Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE). De asemenea sunt echipate cu un sistem de climatizare proiectat să asigure confort termic în condițiile climatice din București și o garanție completă de 6 ani. Vehiculele sunt achiziționate cu fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Toate cele 22 de vehicule vor fi livrate peste 10 luni. Valoarea contractului este de 70.400.000 lei, fără TVA. Ofertantul câștigător este ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, singurul participant la această licitație.
Clubul Olympique Lyon a anunţat, marţi seara, că va face „apel imediat” la retrogradarea sa în Ligue 2 decisă de DNCG, considerând „de neînţeles” decizia jandarmului financiar al fotbalului profesionist francez, informează AFP. „Vom face apel pentru a demonstra capacitatea noastră de a aduce resursele necesare în termeni de trezorerie pentru garantarea menţinerii OL în […]
.
Potrivit informaţiilor transmise miercuri de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), incidentul a fost semnalat marţi, 24 iunie, în jurul orei 16.30, printr-un apel la 112. Poliţiştii Secţiei 8 s-au deplasat la o grădiniţă din Sectorul 2, unde mai mulţi copii prezentau simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare. Din verificările preliminare a reieşit că, în jurul orei 13.00, copiii au servit masa de prânz, mâncare livrată în regim de
.
Echipa de fotbal FC Barcelona a anunţat oficial miercuri că va reveni în data de 10 august pe stadionul Nou Camp, cu ocazia Trofeului Joan Gamper, informează El Mundo Deportivo. Echipa italiană Como, antrenată de spaniolul Cesc Fabregas, are cele mai mari şanse să fie adversara Barcei cu ocazia Trofeului Gamper, tradiţionalul meci de prezentare […]
.
Fostul antrenor al echipei de fotbal a Angliei, Gareth Southgate, se va număra printre cei care vor fi înnobilaţi miercuri, când va primi titlul de cavaler la Castelul Windsor, scrie DPA. Antrenorul în vârstă de 54 de ani, care a condus echipa ”Three Lions” în finalele EURO din 2020 şi 2024 şi în semifinalele Cupei […]
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.