Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis contestația la contractul atribuit pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București – Giurgiu. Informația a fost publicată inițial de Economica.net, scrie economedia.ro. Potrivit anunțului de pe site-ul CNSC, Consiliul “admite contestația în parte și dispune remedierea”. Contestația a fost depusă pe 20 mai, în termenul legal (în ultima zi a perioadei legale de 10 zile), de către Activ Proiectare Infrastructură, unul dintre cei 11 ofertanți din cadrul procedurii de achiziție. Reamintim că, în data de 9 mai 2025, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat Asocierea de firme din România SC Proiect Construct Regiunea Transilvania (Lider) – Roads Design drept câștigătoare a contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de Mare Viteză București – Giurgiu. Aceasta este prima autostradă care se proiectează la frontiera cu Bulgaria. Contractul, finanțat din fonduri europene nerambursabile (Programul Transport 2021-2027) a fost atribuit Asocierii pentru o ofertă de 31,2 milioane lei, fără TVA. În baza acestui contract se va stabili profilul viitorului drum de mare viteză (autostradă sau drum expres), traseul și punctul de conexiune cu frontiera dintre România și Bulgaria, prin noul pod peste Dunăre din zona Giurgiu – Ruse, a transmis ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. „De Ziua Europei, pe care pentru prima dată o sărbătorim în spațiul de liberă circulație Schengen, facem un pas important pentru prima autostradă care se proiectează la frontiera cu Bulgaria, o investiție esențială nu doar pentru conectivitatea și mobilitatea între cele două țări, ci și pe întreaga rețea europeană de transport. Drumul de mare viteză București – Giurgiu este, totodată, și primul proiect de infrastructură rutieră în care se punctează implementarea conceptului BIM (Building Information Modeling). Apreciem interesul deosebit al publicului pentru acest proiect și asigurăm că toate propunerile pe care le-am primit vor fi atent analizate”, a precizat atunci Directorul General al CNIR, Gabriel Budescu. Ofertele depuse au fost următoarele:1) 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. -STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING (Asociere)2) ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. (Leader) -EMAY Uluslararasi Muhendislik ve Mușavirlik Anonim Șirketi (Asociere)3) Civil Engineering Institute “Macedonia” JSc. Skopje (Ofertant unic)4) D P CONSULT (Leader) -EXPLAN (Asociere)5) EGIS ROMANIA (Ofertant unic)6) ELECTROPROIECT (Leader) -INTECSA -INARSA S.A.U.7) EURO FINANCE ADVISORS S.R.L. -Urban Connect, B-Act Spolka Akcyjna, Pro Toby, Transprojekt Gdansk isp. z.o.o (Asociere)8) SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA (Leader) -Roads Design (Asociere)9) SPECIALIST CONSULTING SRL (Leader) PERFECT CONSULT EUROPE-SPECIALIST SMART GROUP (Asociere)10) TPF INGINERIE SRL (Ofertant unic)11) VENTRA PROJECT MANAGEMENT (Leader)-UTIBER Kozuti Beruhazo kft. (Asociere) Durata contractului va fi de 18 luni (16 luni pentru realizarea studiul de fezabilitate și 2 luni pentru asistență tehnică pregătire contract proiectare și execuție). Finanțarea Studiului de Fezabilitate este asigurată din Fonduri Europene nerambursabile și de la Bugetul de Stat. Caietul de Sarcini pentru Studiul de Fezabilitate al proiectului include elemente inovatoare, precum punctarea implementării conceptului BIM (Building Information Modelling). De asemenea, CNIR solicită viitorului prestator echiparea instalațiilor de foraj cu sisteme GPS și camere video care permit urmărirea lucrărilor în timp real. În cadrul Studiului de Fezabilitate, Proiectantul va analiza:– variantele de traseu;– profilul (autostradă sau drum expres);– structura drumului (varianta unui sistem rutier din Beton de Ciment);– conexiunea cu alte obiective de investiții;– soluții de finanțare și prin parteneriat public-privat (PPP). „Pe lângă variantele de desprindere din viitoarea Autostradă A6 București – Alexandria (zona Ghimpați) și zona de Sud a Bucureștiului, A0/Drum Radial 9) proiectantul va studia și posibilitatea conexiunilor cu Autostrada A1 București – Pitești la Bolintin sau Corbii Mari. În ceea ce privește structurile și soluțiile tehnice, cerem în caietul de sarcini o analiză pentru utilizarea materialelor de construcții din import sau din producție internă. Cred că este foarte important să decidem dacă facem drumul din beton, cimentul fiind produs în România sau din bitum, dar pe care îl importăm”, a explicat directorul general al CNIR, ing. Gabriel Budescu. În cadrul Studiului de Fezabilitate, proiectantul va realiza o analiză multi-criterială pentru variantele de traseu, profilul (Autostradă sau Drum Expres) și structura drumului, precum și conexiunea cu alte obiective de investiții. Variante posibile de traseu:– Desprinderea din Autostrada A1 București – Pitești, zonele Corbii Mari (limită jud. Giurgiu/Dâmbovița sau Bolintin Vale (județul Giurgiu)– Desprinderea din viitoarea Autostradă A6 București – Alexandria, nodul rutier Ghimpați (jud. Giurgiu)– Conexiune cu viitorul Drum Radial DR 10 Măgurele Expres și Autostrada A0 București Sud. Drumul de Mare Viteză București – Giurgiu face parte din Coridorul de Transport Pan-European nr. IX. În septembrie, Ministerul Transporturilor a aprobat un proiect prin care va investi aproape 100 de milioane de euro pentru modernizarea DN 5B Giurgiu – Ghimpați (36,3 km), legătura la A1 București – Pitești și la viitoarea Autostradă A6 București – Alexandria. Drumul va ocoli municipiul Giurgiu, din zona intersecției cu strada Drumul Serei, și va ajunge până la intrarea în comuna Ghimpați. Tot în septembrie, Compania de Drumuri (CNAIR) a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate ce va sta la baza construirii unui nou pod peste Dunăre între Giurgiu (România) și Ruse (Bulgaria). Durata maximă alocată elaborării Studiului de fezabilitate este de 23 de luni din momentul începerii contractului, care are o valoare de 60 de milioane de lei. Noul termen de depunere a ofertelor, după 13 amânări, este 13 mai 2025.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, o conferinţă de presă, în care îşi prezintă punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. Preşedintele a precizat că măsurile sunt provizorii şi a anunţat că la prima rectificare bugetară va propune reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale cu 25%. De asemenea, ar urma să explice de ce întârzie semnarea decretelor de pensionare
.
Radu Miruță, Ministrul Economiei și Digitalizării, a vorbit despre risipa care se face la ministerul pe care l-a preluat recent. El a oferit drept exemplu mașinile ministerului din toată țara care vin la București ca să facă ITP. Este dezinteres, a comentat ministrul Miruță. Comentariile au fost făcute duminică, la Digi 24. Mașinile din țară vin să facă inspecția tehnică periodică aici (București n.r.) șoferul vine și apoi se cazează,
.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în ultimii cinci ani, de la 570 de miliarde la peste 1.100 de miliarde. El a precizat că României i-au fost cerute permanent măsuri corective, având în vedere situaţia economică, dar că nu a răspuns nici
.
Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, a anunțat că elevii care vor să intre la un liceu din București pot accesa platforma toe.hubproedus.ro, „un instrument util și prietenos” cu ajutorul căruia pot, de exemplu, să caute licee în funcție de mai multe aspecte sau, după caz, să facă „tururi virtuale” pentru a vedea dotările unităților de învățământ, scrie hotnews.ro. Edilul a spus că „drumul către liceul potrivit începe cu o alegere
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.