Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și la asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și la continuitate în acordarea acestora. 1. Asigurați fără plata contribuției De la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane: – copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenți, respectiv studenți-doctoranzi (4.491.781 persoane); – tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului (16.236 persoane); – femeile însărcinate și lăuzele (24.721 persoane); – pensionarii cu venituri sub 3.000 lei (2.385.705 persoane); – persoanele cu handicap (180.159 persoane); – bolnavii cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane) beneficiari de programe naționale de sănătate, care nu au surse de venit; – persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv (18.168 persoane); – victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni (17 persoane); – voluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în baza contractului de voluntariat (5 persoane); – donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare (0 persoane în evidențele actuale). 2. Asigurați cu plata contribuției începând cu data de 1 august 2025 Categoriile de mai jos au calitate de asigurat până la data de 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată, calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu data de 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora: – pensionarii cu venituri peste 3.000 lei (1.960.804 persoane) – pentru partea care depășește suma de 3.000 lei; – beneficiarii unor legi speciale (141.376 persoane) – veterani, revoluționari etc.; – persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj (44.090 persoane); – persoanele fizice care beneficiază de venit minim de incluziune – ajutor social (323.542 persoane); – persoanele care se află în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil (127.054 persoane). 3. Persoanele coasigurate Persoanele coasigurate (650.431 persoane) au calitatea de asigurat până la data de 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu. 4. Personalul monahal Până la data de 1 septembrie 2025 se menține calitatea de asigurat pentru personalul monahal (2504 persoane), ulterior acesta având posibilitatea să opteze pentru plata contribuției prin depunerea declarației unice la organele fiscale și plata a 25% la data depunerii declarației, iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026. 5. Persoanele fără venituri cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, care nu realizează venituri (58.200 persoane), alții decât cei cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane), vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum și de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecțiuni. 6. Concedii medicale Referitor la concediile medicale pentru boală obișnuită (cod indemnizație 01), începând cu data de 1 august 2025, cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii se determină în funcție de totalul zilelor de concediu medical acordat pentru fiecare episod de boală, după cum urmează: a) prin aplicarea procentului de 55% asupra bazei de calcul stabilite pentru pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la 7 zile de incapacitate temporară de muncă; b) prin aplicarea procentului de 65% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între 8 și 14 zile de incapacitate temporară de muncă; c) prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de cel puțin 15 zile de incapacitate temporară de muncă. Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru unele boli cardiovasculare se menține la nivelul actual, de 75% din baza de calcul.
O clipă de neatenție poate duce la o tragedie; respectați regulile și nu înotați în locuri periculoase – este mesajul transmis sâmbătă de Poliția Română, după ce în zona Craiova și București au fost înregistrate, într-o săptămână, 6 cazuri de înec. ”În zona de competență a secțiilor regionale de poliție transporturi Craiova și București, într-o săptămână, au fost înregistrate 6 cazuri de înec”, a informat IGPR. În general, cazurile de
.
Bibliotecile sunt instituții fundamentale într-o societate democratică, garantând accesul liber la informație, susținerea educației, promovarea cercetării și dezvoltarea culturală a comunităților. În ciuda acestui rol esențial, sistemul național de biblioteci din România a cunoscut în perioada 2020-2023 un regres alarmant, marcat de scăderea numărului de biblioteci, degradarea fondurilor documentare, inegalități structurale majore între mediul urban și rural și deficiențe sistemice în ceea ce privește digitalizarea, resursele umane și guvernanța. Conform
.
Dacă doriți să adoptați un cățel sau o pisică, sâmbătă, între 10.00 și 16.00, sunteți așteptați la târgul de adopții organizat de ASPA la MINA Bucharest – Museum of Immersive New Art, str. George Constantinescu nr. 2–4. 15 căței din adăposturile ASPA, alături de pisici de la Association One Rescue așteaptă să-și găsească noi familii. Cățeii ASPA sunt vaccinați, deparazitați, microcipați, iar dacă vârsta permite – sterilizați.
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat amenzi de 1,959 milioane lei, în urma unor controale efectuate în luna iulie, transmite Agerpres, citată de economedia.ro. “În cursul lunii iulie 2025, inspectorii ITM Bucureşti, din cadrul Serviciului de Control Relaţii de Muncă şi Combaterea Muncii Nedeclarate şi a Serviciului de Control Securitate şi Sănătate în Muncă, au desfăşurat pe raza Municipiului Bucureşti, acţiuni de control în domeniul de competenţă, la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.