Academia de Studii Economice (ASE) din București a anunțat marți că a început concursul de admitere la programele sale de licență, prin deschiderea platformei inscriere2025.ase.ro, unde dosarele de concurs pot fi încărcate până pe 10 iulie. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis AGERPRES, pentru anul universitar 2025-2026, ASE scoate la concurs 7.789 de locuri, dintre care 3.130 sunt finanțate de la buget, 6.822 de locuri sunt la forma de învățământ cu frecvență în campus și 967 la distanță și cu frecvență redusă. La forma de învățământ cu frecvență, taxa de înscriere este de 150 lei, incluzând două opțiuni, iar pentru fiecare opțiune suplimentară, se achită 50 lei în plus. La învățământul la distanță și cu frecvență redusă, taxa este fixă – 150 lei, indiferent de numărul opțiunilor alese. ‘Pentru programele de la 10 dintre facultățile sale, admiterea include evaluarea eseului motivațional, calificativul de la testul de competență lingvistică – pentru programele cu predare într-o limbă străină – și media generală de concurs a candidatului, formată din media bacalaureatului (70%) și media anilor de liceu (30%)’, informează sursa citată. Pentru programele de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE) și Facultatea de Drept, candidații susțin și un examen scris. La CSIE, acesta este un test-grilă la disciplina Matematică, iar la Drept, test-grilă cu întrebări din disciplinele Limba română și Economie. Candidații la aceste două facultăți pot opta și pentru alte programe de licență ale ASE, pentru a-și maximiza șansele de a deveni studenți ai universității. Conform aceleiași surse, ASE pune la dispoziția candidaților, pe toată durata admiterii, un call center activ de luni până vineri, între orele 9:00-15:30, unde studenți ai universității răspund întrebărilor legate de procesul de admitere. De asemenea, există și un grup de Facebook dedicat – Admitere ASE 2025, administrat de studenți, care oferă răspunsuri despre admitere, viața studențească, cazare și facilități universitare. Toate informațiile privind condițiile de admitere, locurile disponibile, conținutul dosarului de înscriere, etapele procesului de admitere, taxele de înscriere și de școlarizare și alte detalii sunt accesibile pe site-ul oficial al admiterii și pe paginile de social media ale universității (Facebook, Instagram, TikTok). În plus, site-ul www.ase.ro include un chatbot pentru acces rapid la informații despre admitere și viața universitară.
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, fiind învinsă în două seturi de turcoaica Zeynep Sonmez, 7-6 (7/3), 6-3. Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială (27 ani, 52 WTA), a început foarte bine şi a condus cu 5-2 în […]
.
Traficul rutier va fi restricționat, miercuri, între orele 15:00-23:00, pe bulevardul Liviu Librescu, unde va avea loc o recepție oficială la Ambasada Statelor Unite ale Americii la București. ‘Pentru buna desfășurare a evenimentului, în intervalul orar 15:00-23:00 se va restricționa total traficul rutier pe bulevardul Dr. Liviu Librescu și străzile adiacente cu acesta, în porțiunea cuprinsă între Piața Ion Maier (sensul giratoriu și bulevardul Agronomiei), strada Vasile Gheție (între bulevardul
.
Primăria Sectorului 5, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 5, anunță deschiderea mai multor unități de învățământ, care vor funcționa pe parcursul verii, pentru mii de antepreșcolari, preșcolari și elevi din clasele primare și gimnaziale. Astfel, în cadrul programului “Grădinița de vacanță”, implementat în perioada 01 iulie 2025- 29 august 2025, vor participa 2.690 de copii, provenind din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5.
.
Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care îl desfăşoară în Olanda, formaţia locală FC Utrecht (locul 4 în Eredivisie), cu scorul de 3-1. Pentru formaţia bucureşteană au marcat Cisotti (min.9), Politic (min.72) şi Perianu (min.73), în timp ce pentru Utrecht a înscris Min (min.66). […]
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.