7 august, zi de doliu naţional
Inapoi

7 august, zi de doliu naţional

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Sport
Hotărârea Guvernului prin care 7 august va fi zi de doliu naţional în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul naţional în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizaţiilor sindicale şi patronale, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul difuzat şi activităţile organizate în mod corespunzător acestei zile.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

FCPorto şi-a amânat primul meci din liga portugheză după moartea lui Jorge Costa

Clubul FC Porto şi-a amânat primul meci din noua ediţie a campionatului Portugaliei, programat sâmbătă pe teren propriu împotriva formaţiei Vitoria Guimaraes, după moartea fostului său căpitan Jorge Costa, a anunţat marţi Liga portugheză de fotbal, citată de EFE. Într-un comunicat al Ligii se precizează că meciul se va disputa în final luni, 11 august, […] .

Sport

FC Rapid anunţă că meciul cu FCSB se va disputa pe Arena Naţională

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, marţi, pe un site de socializare, că meciul de pe teren propriu cu rivala FCSB, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa pe Arena Naţională din Capitală şi nu pe Stadionul Giuleşti. „Da, duminică, 17 august, de la 21:30, ne strângem laolaltă pe Arena Naţională ca […] .

Sport

Chelsea a fiinalizat transferul brazilianului Estevao Willian (Palmeiras)

Chelsea FC, noua campioană mondială a cluburilor, a anunţat marţi transferul atacantului brazilian Estevao Willian, care soseşte de la Palmeiras după ce a împlinit 18 ani, o condiţie necesară pentru oficializarea transferului său în Premier League, scrie EFE. Acordul pentru tânărul internaţional brazilian, care a debutat la naţională Braziliei în septembrie 2024, s-a încheiat încă […] .

Sport

Naomi Osaka s-a calificat în semifinale la Montreal (WTA)

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fostul lider al clasamentului mondial, s-a calificat în semifinalele Openului Canadei, după ce a învins-o în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Elina Svitolina, marţi la Montreal. Osaka (27 ani), aflată în prezent pe locul 49 WTA, a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a se […] .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

13:04

FCPorto şi-a amânat primul meci din liga portugheză după moartea lui Jorge Costa

Clubul FC Porto şi-a amânat primul meci din noua ediţie a campionatului Portugaliei, programat sâmbătă pe teren propriu împotriva formaţiei Vitoria Guimaraes, după moartea fostului său căpitan Jorge Costa, a anunţat marţi Liga portugheză de fotbal, citată de EFE. Într-un comunicat al Ligii se precizează că meciul se va disputa în final luni, 11 august, […]
Image Description

12:54

FC Rapid anunţă că meciul cu FCSB se va disputa pe Arena Naţională

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, marţi, pe un site de socializare, că meciul de pe teren propriu cu rivala FCSB, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa pe Arena Naţională din Capitală şi nu pe Stadionul Giuleşti. „Da, duminică, 17 august, de la 21:30, ne strângem laolaltă pe Arena Naţională ca […]
Image Description

12:49

Chelsea a fiinalizat transferul brazilianului Estevao Willian (Palmeiras)

Chelsea FC, noua campioană mondială a cluburilor, a anunţat marţi transferul atacantului brazilian Estevao Willian, care soseşte de la Palmeiras după ce a împlinit 18 ani, o condiţie necesară pentru oficializarea transferului său în Premier League, scrie EFE. Acordul pentru tânărul internaţional brazilian, care a debutat la naţională Braziliei în septembrie 2024, s-a încheiat încă […]
Image Description

12:30

Naomi Osaka s-a calificat în semifinale la Montreal (WTA)

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fostul lider al clasamentului mondial, s-a calificat în semifinalele Openului Canadei, după ce a învins-o în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Elina Svitolina, marţi la Montreal. Osaka (27 ani), aflată în prezent pe locul 49 WTA, a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a se […]
Image Description

12:13

Taylor Fritz şi Ben Shelton, calificaţi în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Toronto

Tenismenii americani Taylor Fritz şi Ben Shelton s-au calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale în valoare de 9.193.540 dolari, în urma meciurilor disputate marţi. Fritz (27 ani), numărul patru mondial, a trecut în sferturile de finală, cu 6-3, 7-6 (7/4) de rusul Andrei Rublev (locul 11 […]
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:16

- Cluj - CFR Cluj dă lovitura și îl „fură” pe Perianu de sub nasul Petrolului! Salariu mai mare decât la FCSB și contract pe 3 ani

Ovidiu Perianu face pasul către CFR Cluj, după ce a fost exclus din lotul FCSB. Deși era așteptat la Petrolul Ploiești, mijlocașul de 22 de ani a fost deturnat în ultimul moment de clubul din Gruia, care i-a oferit un contract atractiv, valabil până în vara lui 2028. Sursele Digi Sport susțin că Perianu va încasa un salariu lunar de 10.000 de euro, cu 2.000 mai mult decât câștiga la
Image Description

13:12

- Gorj - Primul tunel de autostradă din Vâlcea, în construcție

Pe șantierul autostrăzii Sibiu–Pitești, secțiunea 2 Boița–Cornetu, au început lucrările la primul tunel de pe raza județului Vâlcea, în zona Robești. Tunelul va avea 900 de metri lungime, iar în prezent se lucrează la ambele capete și se consolidează versantul. În zona Boița se montează grinzile la cinci viaducte, parte din cele 48 de poduri, pasaje și viaducte, plus cele 7 tuneluri și un ecoduct prevăzute pe acest tronson. Președintele
Image Description

13:10

- Constanta - Zece elevi de la Colegiul Militar Alexandru Ioan Cuza din Constanța, recompensați cu o tabără de suflet la Mănăstirea Putna

O săptămână în care credința, valorile naționale și bucuria de a fi împreună au creat o atmosferă profundă, de conectare interioară și spirituală. Elevii au luat parte la: drumeții pe Dealul Crucii, activități de orientare și escaladă, apusuri trăite în liniștea pădurii,participări la slujbe și seri de priveghere. Vizitele la Mănăstirile Putna, Sucevița, Dragomirna, Sihăstria Putnei și la Muzeul „Iacob Putneanul” au oferit tinerilor ocazia de a se conecta cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete