Consiliul Județean Ilfov a anunțat, prin vocea președintelui Hubert Thuma, că se fac ultimele pregătiri pentru competiția internațională „Cupa Shagya”, care va avea loc la Buftea începând cu 18 septembrie 2025. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru județ, va reuni iubitori de anduranță ecvestră din întreaga lume, de toate vârstele. Alături de primarul Gheorghe Pistol și de Viorel Dabija, președintele Clubului Sportiv Shagya România, Hubert Thuma a participat la o ședință de lucru chiar la locația unde se desfășoară ultimele pregătiri. „Lucrările sunt în desfășurare, suntem pe ultima sută de metri. Am reușit într-un timp scurt să refacem drumul care duce la locație și să pregătim terenul corespunzător- am așternut asfalt. Alături de Primăria Buftea, ne-am organizat pentru ca, în mai puțin de o săptămână, comunitatea ilfoveană, de fapt, întreaga țară, să fie parte a unui eveniment sportiv, turistic de anvergură. ”, a transmis președintele CJ Ilfov. În ultimii ani, orașul Buftea a fost gazda acestui eveniment. Iar anul acesta se derulează începând cu 18 Septembrie. „Cupa Shagya” este dedicată pasionaților de cai de rasă și sportului de anduranță ecvestră, promovând valori precum disciplina, perseverența, munca și eleganța.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.