Când pierdea, își ascuțea și mai ales își transforma simțul personal critic în experiență dobândită, iar orgoliul îi cădea în păcat, d’asta a ieșit schilodit din tranșeele derby-urilor și exclus din Sindicatul „Meșterilor”; Când era sceptic, spiritul de observație îi devenea sec și rece, restrângându-și opțiunile, cu tipare inversate precum mânacii meseriași faianțari-mozaicari care începeau direct cu „brâul”, baza considerând-o anost decor; Când era prudent, ciudat, avea gust și în același timp o conștiință proletară în interpretarea și evaluarea muncii Lui, sancționându-se penitent; Cand avea succes, rezultatul favorabil îi risipea arhicunoscutul discernământ…în frivolitate, iar etica îi trăda lăcomia, deși atunci când a făcut bani (rar și greu) a pierdut libertatea! Precum Callas și Ari, aveam propria noastră masă (ei, însemnații, faimoasa Table Noire din exclusivistul Maxim’s ((a încercat în zadarJackie s-o înlocuiască, dar una e să ai flaut fermecat în gât si alta e să ai doar un zâmbet și aparențe șarmante care deveneau pal(ii)ide după relația permanentă cu un însoțitor Striding Man „plimbăreț” afumat scoțian)) din rue Royale), noi la Perché NO, spre disperarea lui Șușu, EL cumpătat, eu ca la bâlci, nota ca deobicei achitând-o celebrul balerin al Operei Române…dar, când ne despărțeam, instantaneu, amândoi ne întorceam ca pentru o ultimă privire (precum Nelson cu fiica Horația ((de 4 ori…!)), înainte de Trafalgar); Când ne căutam (la orice oră din zi și mai ales din noapte) ne împărtășeam coincidențe, convenții, concesii, contraziceri despre oameni, lucruri, fapte; Eram afectuoși, decenți, obraznici, răi! Îmi lipsesc până la lacrimi : Didi (Entuziastul), Firițeanu (Enigmaticul), Mircică (Histrionul) Albulescu, Beau Serge (Izolatul) Nicolaescu și…EL! Eu, LOR…poate?! Acum, când…Vremurile i-au uitat, cel puțin… Dumnezeu să-i Odihnească în Pace!
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.