Potrivit unui comunicat al MF, dialogul s-a concentrat pe identificarea soluţiilor de optimizare a grilelor salariale, dar şi de reducere a cheltuielilor nejustificate din aparatul bugetar. Totodată, Alexandru Nazare le-a explicat reprezentanţilor angajaţilor contextul economic şi constrângerile bugetare. ‘Am purtat azi o discuţie fermă şi onestă cu colegii din Ministerul Finanţelor. Traversăm o perioadă care impune măsuri de reducere a cheltuielilor aparatului bugetar, iar acest lucru creează în mod firesc nelinişte, alimentând însă în acelaşi timp zvonuri şi semnale false de alarmă. Înţeleg presiunea pe care o resimt angajaţii Ministerului şi ai instituţiilor din subordine şi le respect pe deplin dreptul la protest. Însă, este esenţial să înţelegem cu toţii că panica generată de zvonistică şi informaţii eronate nu reflectă realitatea şi nu ajută în mod real pe nimeni. Vreau să subliniez că nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, aşa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media. Pornim de la o realitate care impune economii acolo unde se constată disfuncţionalităţi. România înregistrează un deficit bugetar semnificativ, ceea ce poate genera o serie de consecinţe severe, în lanţ, dacă nu adoptăm măsurile necesare la timp’, a declarat Nazare. În 2024, cheltuielile cu sporurile şi indemnizaţiile plătite angajaţilor din aparatul propriu şi din instituţiilor subordonate Ministerului Finanţelor s-au ridicat la 370 milioane de lei. Din această sumă, 360,5 milioane de lei au fost reprezentate de sporul pentru condiţii vătămătoare. Pe lângă acestea, angajaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor din subordine au mai încasat doar sporuri pentru handicap şi indemnizaţii pentru titlul ştiinţific de doctor. ‘Mesajul este unul clar: prioritizăm performanţa în aparatul bugetar şi avem toleranţă zero pentru cheltuirea iresponsabilă a banului public. Ne îndreptăm spre un sistem de salarizare echitabil, care să asigure toţi angajaţii din sistemul public că performanţa este remunerată corect. Îi asigur pe toţi colegii din minister şi din instituţiile din subordine că măsurile de reducere a cheltuielilor nu sunt îndreptate spre o categorie specifică de angajaţi şi cu atât mai puţin către angajaţii Ministerului Finanţelor, ai ANAF şi ai celorlalte instituţii, oameni care constituie coloana vertebrală a administraţiei publice din România. Continuăm să analizăm, împreună cu sindicatele, soluţiile, măsurile care pot aduce echitate şi predictibilitate financiară’, a adăugat ministrul. Angajaţii din Ministerul Finanţelor şi ANAF au protestat, marţi, în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern în privinţa personalului plătit din fonduri publice, şi au ameninţat cu greva generală. Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care stabileşte cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. Prevederile Ordonanţei intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la 31 decembrie 2026. ”În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 de lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legate în vigoare”, prevede Ordonanţa de Urgenţă publicată în MO. De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit, şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite conform Legii nr 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub opt ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare.
Președintele Nicușor Dan păstrează mai mulți consilieri de la Cotroceni. Între aceștia, Luminița Odobescu, Cristian Diaconescu și Delia Dinu rămân în funcțiile de consilieri prezidențiali. Decretele au fost publicate în Monitorul Oficial. Numirile intră în vigoare începând cu data de 30 iunie. Între decretele cu numirile publicate marți nu se regăsește niciun nume nou.
.
Conform actualizării spitalului “Agrippa Ionescu”, fostul președinte Ion Iliescu se află în continuare internat și se tratează pentru o afectare pulmonară de natura oncologică. Reprezentanții unității medicale menționează că, după evaluări detaliate, comisia medicală multidisciplinară a confirmat că problema de sănătate a fostului lider este legată de o boală malignă pulmonară.
Potrivit sursei citate de newsbucuresti.ro, în cursul dimineții, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală pentru
.
După furtuna puternică și scurtă care a lovit Bucureștiul ieri după-amiază, autoritățile din Sectorul 6 au intervenit rapid pentru a remedia pagubele. Potrivit sursei newsbucuresti.ro, străzile au fost acoperite de noroi, resturi vegetale și bălți, ceea ce a creat probleme în trafic și pentru pietoni. Începând din primele momente după încheierea ploii, echipele de salubrizare au fost mobilizate pe teren cu echipamente specializate, precum vidanje, aspiratoare și platforme.
Conform informațiilor, 120
.
Sâmbătă, 31 mai, la ora 12:00, Parcul Izvor va fi gazda Hemophilia Bike Challenge - Pedalam pentru speranță!, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Hemofiliei 2025. Potrivit newsbucuresti.ro, participanții sunt așteptați să se alăture unei plimbări simbolice cu bicicleta în jurul Palatului Parlamentului.
Scopul acestui eveniment este de a transmite un mesaj de susținere și de conștientizare pentru persoanele care trăiesc cu hemofilie și alte tulburări de coagulare a sângelui. Organizatorii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.