Aproape 30 de bărbați ucraineni și-au pierdut viața încercând să treacă ilegal frontiera pentru a evita mobilizarea în războiul cu Rusia. Majoritatea deceselor au avut loc în timpul trecerii frontierei cu România, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de pază a frontierei Ucrainei, Andrii Demcenko.
În cadrul unei declarații pentru agenția Ukrinform, Demcenko a precizat că bărbații au murit fie în timp ce încercau să traverseze râuri de munte, fie prin munți. "De la începutul invaziei rusești, aproximativ 30 de persoane au pierdut viața încercând să treacă ilegal frontiera", a adăugat el.
Cu toate acestea, conform legii marțiale în vigoare, bărbaților ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani li se interzice să părăsească țara, deoarece ar putea fi mobilizați în lupte. Potrivit lui Demcenko, există însă și excepții.
Luni seara, Serviciul de pază a frontierei a anunțat că 24 de bărbați au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa către România. Demcenko a mai menționat că, de la începutul războiului, au fost descoperite aproximativ 450 de grupuri infracționale care încercau să transporte ilegal oameni peste frontieră.
"Încercările de a trece ilegal frontiera au loc în fiecare zi, majoritatea dintre acestea având loc în afara punctelor de control de la frontierele cu Republica Moldova și România. Cea mai mare cantitate de documente false a fost depistată la frontiera cu Polonia", a subliniat Demcenko.
La începutul lunii aprilie, el a anunțat că în medie 10 bărbați sunt opriți zilnic în încercarea lor de a părăsi ilegal Ucraina. De asemenea, Ucraina a suspendat serviciile consulare pentru bărbați cu vârste între 18 și 60 de ani până la data de 18 mai.
În noiembrie, BBC a raportat că aproape 20.000 de bărbați ucraineni au fugit din țara lor pentru a evita mobilizarea în război, conform datelor disponibile în România, Republica Moldova, Ungaria, Polonia și Slovacia. Serviciul Salvamont România a raportat deseori despre intervenții în care salvamontiștii trebuie să salveze cetățeni ucraineni aflați în situații precum epuizare, degerături sau incapacitate de a se mai deplasa, după ce au trecut ilegal frontiera.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail