Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele tuturor ministerelor pentru implementarea unei astfel de măsuri. Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele tuturor ministerelor pentru implementarea unei astfel de măsuri. Actul normativ care va limita acest spor va fi discutat într-o ședință viitoare a Comitetului Economic și Social, conform ministrului. „Tehnic vorbind, cea mai simplă explicaţie a actului normativ era că plafonarea de la 1.500 coboară la 300 de lei şi în al doilea rând nu mai sunt acele praguri intermediare între 0 şi 1.500 de lei cum erau înainte, sau între 0 şi 300 de lei, cum ar fi fost aici. Acum este un singur nivel, acela de 300 de lei. Am început evaluarea de la administraţia publică, însă apoi am mers către toate anexele legii salarizării. Este parte din programul de guvernare. Am anunţat că în legătură cu unele sporuri vor exista intervenţii. Astăzi a fost în primă lectură în şedinţa de guvern, avizele tuturor ministerelor există. Observaţii, pentru că au existat şi observaţii, au fost înglobate şi actul este acum într-o formă care poate primi un aviz, nu aş putea să anticipez dacă favorabil sau nefavorabil, într-o următoare şedinţă a Comitetului Economic şi Social”, a declarat, vineri, 27 iunie, ministrul Muncii. Întrebat dacă vor exista excepții și dacă anumite ministere vor avea un plafon mai ridicat al acestui spor, ministrul Muncii a spus că „Nu vor fi excepţii de niciun fel”. „Toate anexele legii salarizării unde se aplica acest spor vor suferi modificări identice. Dar, în acelaşi timp, sunt şi alte sporuri. Ideea de a exista sporuri nu este o idee greşită sau absurdă, e în lege, e normal să existe, însă reducerea lor a fost o decizie pe care a anunţat-o actualul guvern încă în timpul constituirii majorităţii”, a mai subliniat Florin Manole. Mai mult, ministrul Muncii a precizat că persoanele cu funcții de conducere care primeau un spor de condiții vătămătoare mai mare decât subalternii lor, vor primi de acum un spor cu valoare unică.
Consiliul Concurenței invită persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relația cu dezvoltatorii imobiliari. Această inițiativă contribuie la realizarea studiului derulat de autoritatea de concurență, cu scopul de a înțelege mai bine cum funcționează piața imobiliară rezidențială din municipiul București și pentru a identifica eventualele disfuncționalități sau bariere care afectează consumatorii, transmite instituția
.
Parcările ilegale nu mai sunt doar o chestiune de disconfort urban, ci una de siguranță publică, atrage atenția Poliția Locală Sector 2. Într-un interviu acordat Observator Antena 1, un reprezentant al instituției a explicat riscurile reale la care ne expunem atunci când alegem să parcăm în locuri interzise. „Știm că nu e ușor să găsești un loc de parcare, mai ales în orele aglomerate. Dar când lăsăm mașina în fața
.
Auchan România a anunțat deschiderea celui de-al 30-lea magazin din franciza Simply by Auchan, marcând o continuare a expansiunii pe piața de proximitate. Conform newsbucuresti.ro, rețeaua de magazine este prezentă deja în 12 județe, acoperind atât orașe mari, cât și zone rurale, având un rol activ în sprijinirea antreprenoriatului românesc.
Programul de francizare, care a fost lansat în iunie 2024, oferă francizaților un pachet complet de produse și servicii, facilitând astfel
.
Cu doar cinci zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care va avea loc duminica aceasta, situația dintre George Simion și Nicușor Dan se prezintă extrem de echilibrată. Conform unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel pentru HotNews, ambii candidați sunt cote la 48,2% în intențiile de vot.
În ceea ce privește redistribuirea voturilor din primul tur, majoritatea alegătorilor care l-au susținut pe Crin Antonescu din partea PSD-PNL-UDMR, adică
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.